4 definiții pentru autoconcurare
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
autoconcurare sf [At: MDA ms / P: a-u~ / Pl: ~rări / E: autoconcura] Concurare a cuiva de către sine însuși Si: (rar) autoconcurat1.
AUTOCONCURA vb. I. refl. A se concura pe sine însuși. [<auto1- + concura].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
AUTOCONCURA vb. refl. a se concura pe sine însuși. (< auto1- + concura)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
autoconcura vb. → concura
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: autoconcurare
autoconcurare substantiv feminin
| substantiv feminin (F113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||