3 definiții pentru autoafirmare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de a se autoafirma. [Pr.: a-u-to-a-] – V. autoafirma.

autoafirmare sf [At: DN3 / P: a-u-to-a~ / Pl: ~mări / E: autoafirma] 1 Afirmare prin sine însuși, fără ajutorul cuiva Si: (rar) autoafirmat1 (1). 2 Afirmare a propriilor idei și a propriei personalități Si: (rar) autoafirmat1 (2).

AUTOAFIRMÁRE s.f. Faptul de a se autoafirma. [< autoafirma].

Intrare: autoafirmare
autoafirmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoafirmare
  • autoafirmarea
plural
  • autoafirmări
  • autoafirmările
genitiv-dativ singular
  • autoafirmări
  • autoafirmării
plural
  • autoafirmări
  • autoafirmărilor
vocativ singular
plural

autoafirmare

  • 1. Faptul de a se autoafirma.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi autoafirma
    surse: DEX '09 DEX '98 DN