3 definiții pentru aretare
ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.
aretá vb., ind. prez. 3 sg. arétă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ARETÁ vb. a ponta. (Ogarul ~ vânatul.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: aretare
aretare infinitiv lung
| infinitiv lung (IL113) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | aretare | aretarea |
| plural | aretări | aretările | |
| genitiv-dativ | singular | aretări | aretării |
| plural | aretări | aretărilor | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||