ARENDĂȘIȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță.

arendășiță sf [At: DA / V: (îrg) arân- / Pl: ~țe / E: arendaș + -iță] 1-2 (Șhp) Nevastă (tânără, subțirică etc.) de arendaș. 3-4 (Șhp; rar) Femeie (tânără, frumoasă etc.) care ține ceva în arendă (2).

ARENDĂȘIȚĂ (pl. -ițe), ARENDĂȘOAICĂ (pl. -oaice) sf. 1 Nevasta unui arendaș ¶ 2 ⚚ Femeie care ține în arendă o moșie, etc.: în lăuntru erau grămădite o mulțime de tinere arendășoaice (ODOB.).

ARENDĂȘIȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -iță.

ARENDĂȘIȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică.

ARENDĂȘIȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Din arendaș + suf. -iță.

arândășiță sf vz arendășiță

arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.).

arendășiță (rar) s. f., g.-d. art. arendășiței; pl. arendășițe

arendășiță (rar) s. f., g.-d. art. arendășiței; pl. arendășițe

arendășiță s. f., g.-d. art. arendășiței; pl. arendășițe

ARENDĂȘIȚĂ s. arendășoaică. (~ era nevasta arendașului.)

ARENDĂȘIȚĂ s. arendășoaică. (~ era nevasta arendașului.)