12 definiții pentru antrenor (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

antrenor, ~oare smf [At: DA / Pl: ~i, ~oare / E: fr entraîneur] 1 smf Persoană care antrenează (1). 2-3 Utilaj folosit pentru punerea în mișcare a unei mașini.

ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. 2. S. n. Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o mașină. – Din fr. entraineur.

ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare s. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu pregătirea, instruirea și educarea sportivilor, în vederea obținerii unor performanțe înalte.

ANTRENÓR, -OÁRE, antrenori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. – După fr. entraîneur.

ANTRENÓR s.m. și f. Persoană care se ocupă cu antrenarea sportivilor. // s.n. Utilaj folosit pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. [Cf. fr. entraîneur].

ANTRENÓR, -OÁRE I. s. m. f. persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor. II. s. n. utilaj pentru rotirea unor scule sau a pieselor de mașini-unelte. (< fr. entraîneur)

*antrenór m. (fr. entraîneur). Cel care prepară caiĭ p. curse. – Maĭ pe rom. antrenator.

antrenór-jucătór s. m. Persoană care are dubla funcție de antrenor și de jucător ◊ „Aveți dreptate, în privința antrenorilor-jucători părerile sunt împărțite.” Fl. 14 II 86 p. 20. ◊ „După ce G. M. a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, a venit rândul altui antrenor-jucător [...] să guste din amarul tușei.” Săpt. 5 IX 86 p. 8 (din antrenor + jucător)

ANTREN/ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană calificată care antrenează sportivi. /<fr. entraineur


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

antrenór1 (persoană) s. m., pl. antrenóri

antrenór (persoană) s. m., pl. antrenóri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTRENOR persoană calificată care se ocupă de antrenarea sportivilor, dar care nu își poate desfășura activitatea în aviație înainte de obținerea licenței de instructor profesionist în ramura aviatică pe care dorește să o practice.

Intrare: antrenor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antrenor
  • antrenorul
  • antrenoru‑
plural
  • antrenori
  • antrenorii
genitiv-dativ singular
  • antrenor
  • antrenorului
plural
  • antrenori
  • antrenorilor
vocativ singular
  • antrenorule
plural
  • antrenorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

antrenor, -oare antrenoare antrenor

  • 1. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: