AMIROSI vb. IV v. mirosi.

†AMIROSI Mold. Trans. = MIROSI...

amirosì v. Mold. 1. a adulmeca; 2. a mirosi: văzduhul lin, răcoare, a crin amirosia AL. [V. mirosi].

MIROSI, Mold. Bucov. AMIROSI (-os) vb. tr. și intr. 1 🫀 A percepe mirosul, a simți un miros: ~ o floare; Am o floare frumoasă, Bărbații o miroasă (PANN), ghicitoare despre „femeie”; zmeii aveau un miros tare ager, amiroseau de departe pe om (SB.) A da, a răspîndi un miros: miroase bine, plăcut, urît; miroase a ars, a pîrlit, a fum, a ceapă, a rachiu; dulce miroase în aerul dimineții fînul de pe luncă (VLAH.); Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea (ALECS.); Și cununi de flori uscate fîsîesc amirosind (EMIN.) ¶ 3 abs. A răspîndi un miros urît: carnea asta miroase ¶ 4 Ⓕ A simți, a ghici: cotoșmanul mirosi îndată, cam cum merge șiretenia (ISP.); surugii... cari mirosiseră bacșiul gras, mînau de olac de scapărau copitele cailor (GN.) ¶ 5 Ⓕ F A-i părea: așa-mi miroase treaba ¶ 6 Ⓕ F A-i veni la socoteală, a-i conveni: asta nu-i prea miroase [vsl. m i r o s a t i < gr.].

AMIROSI vb. (Mold.) 1. A simți un miros. Florile grădinilor lui degetele streine le-au cules și nasul celui necunoscut le-au amirosit. CD 1698, 11^r. Armăsariul, precum am dzis, din toate părțile amirosindu-l, și despre partea botului vini. CI, 101; cf. CI, 100; CD 1770, 12^v. ♢ Fig. Cineva carile macar cît de puțin citeala sfintelor și a profanelor... scrisori va fi amirosit, ...tăgăduitoriu să fie a să afla nu poate. CANTEMIR, HR., s. v. mirosi. 2. A presimți, a intui, a bănui. Vădzind Catargiul lucrurile într-alt chip și amirosind că... va să-l oprească și să-l trimită la împărăție, au dat Catargiul știre la boieri. M. COSTIN, s. v. mirosi. Etimologie: pref. a- + mirosi. Cf. apuți, aulma, nădăi.