MIROSI, Mold. Bucov. AMIROSI (-os) vb. tr. și intr. 1 🫀 A percepe mirosul, a simți un miros: ~ o floare; Am o floare frumoasă, Bărbații o miroasă (PANN), ghicitoare despre „femeie”; zmeii aveau un miros tare ager, amiroseau de departe pe om (SB.) A da, a răspîndi un miros: miroase bine, plăcut, urît; miroase a ars, a pîrlit, a fum, a ceapă, a rachiu; dulce miroase în aerul dimineții fînul de pe luncă (VLAH.); Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea (ALECS.); Și cununi de flori uscate fîsîesc amirosind (EMIN.) ¶ 3 abs. A răspîndi un miros urît: carnea asta miroase ¶ 4 Ⓕ A simți, a ghici: cotoșmanul mirosi îndată, cam cum merge șiretenia (ISP.); surugii... cari mirosiseră bacșiul gras, mînau de olac de scapărau copitele cailor (GN.) ¶ 5 Ⓕ F A-i părea: așa-mi miroase treaba ¶ 6 Ⓕ F A-i veni la socoteală, a-i conveni: asta nu-i prea miroase [vsl. m i r o s a t i < gr.].