12 definiții pentru amestecătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amestecătúră sf [At: VARLAAM, C. 182 / Pl: ~ri / E: amesteca + -ătură] 1 Amestec. 2 (Prt) Confuzie. 3 (Înv) Complicație. 4 Încurcătură. 5 Zarvă. 6 Divergență. 7 Neînțelegere. 8 Neorânduială. 9 Încăierare. 10 Conflict. 11 Ingerință. 12 (Înv) Intrigă. 13 Clevetire. 14 (Ccr) Rezultat al amestecării (5) unor substanțe. 15 (Înv; d. metale) Aliaj. 16 Lume amestecată Vz amestecat2 (13).

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură.

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec (1). 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec (2). – Amesteca + suf. -ătură.

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării, tot format din elemente diferite puse la un loc; amestec. Spoindu-se... cu amestecătura aceasta de lacrimi, îi veni văzul. ISPIRESCU, L. 344. ♦ (În legătură cu abstracte) [Simțea] o nehotărîtă amestecătură de ură și de curiozitate, o dorință de a se apropia de fată, de a o cunoaște și a o povățui. D. ZAMFIRESCU, R. 170. 2. Totalitate întîmplătoare, dezordonată, lipsită de proporție, de unitate. Te simțeai bine în amestecătura de băieți și fete de pretutindeni. PAS, Z. I 295.

AMESTECĂTÚRĂ, amestecături, s. f. 1. Produs al amestecării; amestec. 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe, tot lipsit de unitate. – Din amesteca + suf. -(ă)tură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMESTECĂTÚRĂ s. încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

AMESTECĂTÚRĂ ~i f. Îngrămădire de lucruri sau de ființe în neorânduială. /a amesteca + suf. ~ătură

amestecătură f. amestec (în rău sau cu dispreț).

amestecătúră f., pl. ĭ. Lucru amestecat, amestec. Iron. Lume amestecată, societate neomogenă. Vechĭ. Învălmășeală. Neînțelegere, intrigă. Încurcătură.

mestecătu2 sf vz amestecătură

amestecătúră s. f., g.-d. art. amestecătúrii; pl. amestecătúri

AMESTECĂTU s. încîlceală, încîlcire, încîlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

Intrare: amestecătură
amestecătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amestecătu
  • amestecătura
plural
  • amestecături
  • amestecăturile
genitiv-dativ singular
  • amestecături
  • amestecăturii
plural
  • amestecături
  • amestecăturilor
vocativ singular
plural

amestecătură

  • 1. Produs al amestecării; amestec.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: amestec 2 exemple
    exemple
    • Spoindu-se... cu amestecătura aceasta de lacrimi, îi veni văzul. ISPIRESCU, L. 344.
      surse: DLRLC
    • [Simțea] o nehotărîtă amestecătură de ură și de curiozitate, o dorință de a se apropia de fată, de a o cunoaște și a o povățui. D. ZAMFIRESCU, R. 170.
      surse: DLRLC
  • 2. Îngrămădire întâmplătoare de lucruri sau de ființe; formație lipsită de unitate; amestec.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: amestec un exemplu
    exemple
    • Te simțeai bine în amestecătura de băieți și fete de pretutindeni. PAS, Z. I 295.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Amesteca + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09