11 definiții pentru amenințător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amenințător, ~oare a, av [At: MARCOVICI, D., 14 / V: amerin~ / Pl: ~i, ~oare / E: amenința] 1-4 (Într-un mod) care amenință (5-6)

AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.

AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.

AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. Care amenință; care sperie care îngrozește. Să ridice pumnii amenințători către cer! MACEDONSKI, O. IV 72. ◊ Fig. Negur-amenințătoare orizontul învălise. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ (Adverbial) A răspuns mîrîind ca un lup și măsurîndu-și amenințător... dușmanii. PAS, L. I 79. La doi pași de el apăruse amenințător Colțun. SADOVEANU, N. F. 34. ◊ (Substantivat) Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător, cerînd să fie păzit. CARAGIALE, O. I 284.

AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință; care sperie, care îngrozește. – Din amenința + suf. -(ă)tor.

AMENINȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care amenință; care sperie; care îngrozește. Privire ~oare. /a amenința + suf. ~ător

amenințătór, -oáre adj. Care amenință. V. iminent și cominatoriŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre

amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMENINȚĂTÓR adj. 1. (înv. și reg.) sperios. (Striga cu glas ~.) 2. v. primejdios.

AMENINȚĂTOR adj. 1. (înv. și reg.) sperios. (Striga cu glas ~.) 2. periculos, primejdios, (înv.) primejduincios, primejduitor. (O situație ~.)

Intrare: amenințător
amenințător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amenințător
  • amenințătorul
  • amenințătoru‑
  • amenințătoare
  • amenințătoarea
plural
  • amenințători
  • amenințătorii
  • amenințătoare
  • amenințătoarele
genitiv-dativ singular
  • amenințător
  • amenințătorului
  • amenințătoare
  • amenințătoarei
plural
  • amenințători
  • amenințătorilor
  • amenințătoare
  • amenințătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amenințător

  • 1. adesea adverbial Care amenință, care sperie, care îngrozește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Să ridice pumnii amenințători către cer! MACEDONSKI, O. IV 72.
      surse: DLRLC
    • figurat Negur-amenințătoare orizontul învălise. NEGRUZZI, S. II 5.
      surse: DLRLC
    • A răspuns mîrîind ca un lup și măsurîndu-și amenințător... dușmanii. PAS, L. I 79.
      surse: DLRLC
    • La doi pași de el apăruse amenințător Colțun. SADOVEANU, N. F. 34.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe amenințător, cerînd să fie păzit. CARAGIALE, O. I 284.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Amenința + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09