amănunțit (s.n.)

amănunțit (s.n.)

etimologie:

  • vezi amănunți
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2
Intrare: amănunțit (s.n.)
amănunțit (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amănunțit amănunțitul
plural
genitiv-dativ singular amănunțit amănunțitului
plural
vocativ singular
plural

7 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. (Rar) Faptul de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți.V. amănunți.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Amănunțire, fărîmițare. Amănunțitul se face prin arături, grăpări și prășituri. I. IONESCU, M. 327.

AMĂNUNȚÍT1 s. n. Faptul de a amănunți (1).

amănunțit1 sn [At: I. IONESCU, M. 327 / V: amăru- / Pl: -uri / E: amănunți] (Agr) Amănunțire.