10 definiții pentru amănunți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amănunțí vtr [At: I. IONESCU, C. 31 / V: ~ărunți1 / Pzi: ~țesc / E: amănunt cf fr detailler] 1 (Agr) A mărunți, a afâna pământul prin săpare, arare, prășire etc. 2 A arăta în amănunte.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A da amănunte, a povesti cu amănunte; a detalia. Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91. 2. A fărîmița, a mărunți. Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.

AMĂNUNȚÍ, amănunțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A fărâmița, a mărunți. 2. A da amănunte. – Din amănunt1.

A AMĂNUNȚÍ ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia. /Din amănunt

amănunțésc și amăr- v. tr. (d. amănunt). Mărunțesc, sfărîm: a amănunți bulgăriĭ. Povestesc pînă în părțile cele mici, detaliez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amănunțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 să amănunțeáscă

amănunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amănunțésc, imperf. 3 sg. amănunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amănunțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMĂNUNȚÍ vb. v. fărâmița, mărunți, sfărâma.

amănunți vb. v. FĂRÎMIȚA. MĂRUNȚI. SFĂRÎMA.

Intrare: amănunți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amănunți
  • amănunțire
  • amănunțit
  • amănunțitu‑
  • amănunțind
  • amănunțindu‑
singular plural
  • amănunțește
  • amănunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amănunțesc
(să)
  • amănunțesc
  • amănunțeam
  • amănunții
  • amănunțisem
a II-a (tu)
  • amănunțești
(să)
  • amănunțești
  • amănunțeai
  • amănunțiși
  • amănunțiseși
a III-a (el, ea)
  • amănunțește
(să)
  • amănunțească
  • amănunțea
  • amănunți
  • amănunțise
plural I (noi)
  • amănunțim
(să)
  • amănunțim
  • amănunțeam
  • amănunțirăm
  • amănunțiserăm
  • amănunțisem
a II-a (voi)
  • amănunțiți
(să)
  • amănunțiți
  • amănunțeați
  • amănunțirăți
  • amănunțiserăți
  • amănunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amănunțesc
(să)
  • amănunțească
  • amănunțeau
  • amănunți
  • amănunțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amănunți rar

  • exemple
    • Băligarul are o însemnată lucrare și asupra însușirilor fizice ale pămîntului, pe care le îmbunătățește, amănunțind pămînturile cele lutoase. I. IONESCU, M. 313.
      surse: DLRLC
  • 2. A da amănunte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: detalia un exemplu
    exemple
    • Dorisem... a cunoaște împrejurările acestei isprăvi. Și Ieronim ne amănunțise totul. SADOVEANU, V. F. 91.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • amănunt
    surse: DEX '09 DEX '98