ALUMINĂ s. f. Oxid de aluminiu (obținut pe cale industrială). – Din fr. alumine.

alumină sfs [At: DA / V: alumin sm / E: fr alumine] (Chm; Min) 1 Oxid de aluminiu care servește la fabricarea aluminiului prin electroliză. 2 (Îf -in) Varietate de caolin, folosită în industria cauciucului.

*ALUMINĂ sf. 💎 Sesquioxid de aluminiu; se găsește în natură în stare pură, cristalizată și incoloră, purtînd numele de corindon; colorată de oxizi, e roșie ca focul (rubinul), albastră (safirul oriental), galbenă (topazul oriental), violetă (ametistul oriental), verde (smaragdul) [fr.].

ALUMINĂ s. f. 1. Oxid de aluminiu. 2. (În forma alumin) Varietate de caolin, folosită în industria cauciucului. [Var.: alumin s. n.] – Din fr. alumine.

ALUMINĂ s.f. (Geol.) Oxid natural de aluminiu, a cărui formă cristalizată este corindonul. [< fr. alumine].

ALUMINĂ s. f. oxid natural de aluminiu, divers colorat, având la bază un mare număr de pietre prețioase. (< fr. alumine)

alumină f. oxid metalic derivat din aluminiu.

*alumínă f., pl. e (d. aluminiŭ; fr. alumine). Chim. Oxid metalic derivat din aluminiŭ, care, divers colorat de alte oxide metalice, constitue un oare care număr de petre prețĭoase (rubin, safir, topaz ș. a.). V. corindon.

alumin sm vz alumină

ALUMIN s. n. v. alumină.

ALUMIN s.n. (Geol.) Varietate de caolin, folosită în industria cauciucului. [< fr. alumine].

ALUMIN s. n. varietate de caolin folosită în industria cauciucului. (< fr. alumine)

alumină (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. aluminei

alumină (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. aluminei

alumină (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. aluminei

alumin (varietate de caolin) s. n.

alumin (varietate de caolin) s. n.

alumin (varietate de caolin) s. n.

ALUMINĂ s. v. oxid de aluminiu.

ALUMINĂ s. (CHIM.) oxid de aluminiu.