afumător, ~oare [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/25 / Pl: ~i, ~oare / E: afuma + -(ă)tor] 1 sf Instalație specială pentru afumarea cărnii, a peștelui, a prunelor etc. Si: afumătorie (1). 2 sf Încăpere în care are loc procesul de afumare (1-2) Si: afumătorie (2). 3 sf Utilaj pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 4 sf (Înv) Vas în care se ard mirodenii. 5 a Care afumă. 6 sf (Lpl) Mirodenii cu care se afumă prin casă.

AFUMĂTÓR, -OÁRE, (1,2,3,4) afumători, s. f. (5) afumători, -oare, adj. 1. S. f. Instalație rudimentară sau cameră specială pentru afumarea cărnii, a prunelor etc. 2. S. f. Utilaj (mecanic) pentru producerea fumului fără flacără în vederea liniștirii familiei de albine când se lucrează în stup. 3. S. f. Afumătorie. 4. S. f. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. 5. Adj. (Rar) Care afumă. [Var: afumătór s. n.] – Afuma + suf. -ătoare.

AFUMĂTÓR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor

afumător m. cel ce afumă.

afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).

afumătór (rar) adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre

afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre