14 definiții pentru acuzator (s.m.)

acuzatór, -oáre smf a [At: DA / Pl: -i, -oare / E: fr accusateur] (Persoană) care acuză.

ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată, în împrejurări excepționale, cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.

ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj. (Uneori substantivat) (Persoană) care acuză, care învinuiește. Procesul ceferiștilor, la care conducătorii luptelor de la Grivița s-au transformat din acuzați în acuzatori împotriva guvernului terorist de atunci și împotriva regimului reacționar pe care îl reprezenta, a avut un răsunet internațional în cercurile democratice de pretutindeni. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 17. ◊ Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. V. procuror.

ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care acuză, care învinuiește. ♢ (Substantivat) Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. – După fr. accusateur.

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre

acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; f. sg. și pl. acuzatoáre

ACUZATÓR s., adj. 1. s. v. procuror. 2. adj. (JUR.) incriminator. (Faptă ~oare.) 3. adj. (rar) rechizitorial. (Un ton ~.)

ACUZATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care acuză. ◊ Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. [Cf. fr. accusateur].

ACUZATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care acuză. ♦ ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale. (< fr. accusateur)

ACUZATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care acuză; care învinuiește. ◊ ~ public persoană care susține învinuirea în procesele penale. /<fr. accusateur

acuzator m. cel ce acuză sau pârăște pe cineva, pârîș.

*acuzatór, -oáre adj. Care acuză.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACUZATÓR s., adj. 1. s. (JUR.; în unele țări) procuror, (înv.) minister públic. 2. adj. (JUR.) incriminator. (Faptă ~.) 3. adj. (rar) rechizitoriál. (Un ton ~.)

Intrare: acuzator (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acuzator acuzatorul
plural acuzatori acuzatorii
genitiv-dativ singular acuzator acuzatorului
plural acuzatori acuzatorilor
vocativ singular
plural