VULTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaetus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaetus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultur] – Lat. vultur, -uris.

vultur sm [At: PSALT. SCH., ap. TDRG / A și: ~tur / Pl: ~i / E: ml vultur, -uris] 1 Pasăre răpitoare de zi, mare, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioarele puternice, cu gheare tari, care se hrănește cu animale vii și cadavre Si: vultan (1). 2 (Îs) Ochi (sau privire) de ~ Privire ageră și pătrunzătoare. 3 (Îc) ~-bărbos (sau ~-cu-barbă, ~-negru) Vultur (1) impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu, Si: zăgan (Gypaëtus barbatus). 4 (Îc) ~-pleșuv-brun Vultur (1) cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus). 5 (Îc) ~pleșuv-sur Vultur (1) cu pene de culoare gri, cu un guler de pene albicioase (Gyps fulvus). 6 (Îc) ~-pescar Vultur (1) de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). 7 (Fig) Bărbat viteaz, semeț. 8 Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1). 9 Figură simbolică reprezentând un vultur (1), pe stemele, pecețile, monedele sau steagurile unor țări. 10 (Ast) Constelație boreală situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara.

vultur s.m. 1 (ornit.) Numele dat mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul masiv, tăios și coroiat, cu aripile lungi, cu picioarele puternice, cu ghearele tari, cu privirea ageră și scrutătoare, care se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri: a) (și vultur mohorît, vultur pleșuv, vultur negru) pasăre cu penele de culoare brună-roșcată mai deschisă pe pîntece, cu gîtul golaș și cu capul acoperit cu puf, care se hrănește mai ales cu hoituri (Gyps fulvus); vultan; b) (și vultur sur, vultur cenușiu, vultur brun) pasăre cu penajul brun-închis, cu gîtul golaș, care este cea mai mare dintre răpitoarele răspîndite în Europa (Aegypius monachus); c) (și vultur pescăresc) pasăre cu penele de culoare galbenă-ruginie, cu coada albă, care se hrănește mai ales cu pești (Haliaëtus albicilla); d) (și vultur regal, vulturul stîncilor, vultur de piatră) pasăre puternică dar mai mică și mai iute în mișcări ca celelalte, cu penele de culoare brună-negricioasă, cu ghearele lungi și ascuțite, care se hrănește numai cu came proaspătă (Aquila chrysaëtos). ◊ Compar. Ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii (CR.). △ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. Are priviri de vultur și de demon (VIANU). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2 (herald.) Figură simbolică reprezentînd un vultur (cu unul sau cu două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile etc. ale unor țări, familii nobiliare etc. ♦ Ext. Stemă, emblemă, insignă, steag etc. avînd o asemenea figură. Echipajul împăratului e negru cu vulturi de argint pe felinare (M. I. CAR.). ♦ Spec. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd o acvilă. 3 (astron.; art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația lebedei și vizibilă vara. • acc. și vultur. pl. -i. /lat. vultŭrem.

VULTUR, vulturi, s. m. 1. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, cu ciocul lung, ascuțit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri; vultan. ◊ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. ◊ Compuse: vultur-bărbos sau vultur-cu-barbă, vultur-negru = vultur impunător, cu spatele brun-cenușiu, aripile negre, pântecele și pieptul galben-ruginiu; zăgan (Gypaëtus barbatus); vultur-pleșuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasăre răpitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsală și albă pe partea ventrală, care se hrănește cu pește (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. (Art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara. [Acc. și: vultur] – Lat. vultur, -uris.

VULTUR, vulturi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, cu cioc coroiat și cu gheare puternice, care își fac cuiburi de obicei pe stînci, în regiunile muntoase; se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri. Văzduhul era limpede; departe, sus, cîțiva vulturi pluteau în lumină, se roteau cu aripile întinse, nemișcate. SADOVEANU, O. I 73. Mă uit la vultund din zare Cum zboară puternic și lin. COȘBUC, P. II 21. ◊ (În comparații, cu aluzie la forța păsării sau la iuțeala mișcărilor ei) Ho, mă! ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii. CREANGĂ, A. 113. [Urmărea] cu ochii buzduganul ce sclipea prin nouri și prin aer ca un vultur de oțel. EMINESCU, L. P. 173. Ba n-ați scăpat, oi să mă răped ca un vultur de sus de pe stîncă. ALECSANDRI, T. I 454. Cu ochi iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. (Expr.) Ochi (sau privire) de vultur = ochi foarte ager, privire foarte ageră. Acum Rotaru îl scormonea iar, cu acea privire de vultur care îți îngheța sîngele în vine. V. ROM. mai 1950, 127. Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. EMINESCU, O. I 83. În ochii lui de vultur adînci, vioi și mari Treceau lucioase umbre. ALECSANDRI, P. A. 210. ◊ Compuse: vultur-bărbos (vultur-cu-barbă sau vultur-negru) = zăgan. Nu vedeau deasupra lor decît o dungă de cer, în care umbla rotindu-se și țipînd din cînd în cînd un vultur-negru. SADOVEANU, F. J. 375; vultur-pleșuv = vultur cu gîtul golaș, cu penele de culoare brună-închis (cea mai mare pasăre răpitoare din Europa) (Acgypius monachus); vultur-pescar = vultur care se hrănește cu pește (Pandion haliaetus). ♦ Fig. Om viteaz, măreț, falnic. Ochiul vulturului bătrîn clipește încă. DELAVRANCEA, O. II 34. A! Unde e acuma puternica mărire Din vremea... Cînd vulturul Daciei cu fruntea-ncoronată Da semnul biruinței, și calea ne-arăta? ALEXANDRESCU, P. 145. 2. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd (de obicei în bronz) un vultur (1); figură simbolică, reprezentînd un vultur (1), pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. 3. Constelație boreală, situată la sud de constelația lirei și a lebedei și vizibilă vara. – Accentuat și: (rar) vultur (MACEDONSKI, O. I 96).

VULTUR ~i m. 1) pop. Pasăre sedentară răpitoare, de talie mare, cu cioc lung și coroiat, cu gheare și aripi lungi, puternice, care se hrănește cu animale vii și cu stârvuri. ◊ ~-pleșuv vultur cu gâtul gol și cu penaj brun-cenușiu. ~-pescar vultur care se hrănește cu pește. ~-imperial vultur răspândit în regiunile montane; acvilă; pajură. Ochi (sau privire) de ~ ochi (sau privire) ageră. 2) fig. Om curajos și mândru. 3) Simbol reprezentând o astfel de pasăre, care se imprimă pe steme, steaguri, monede. 4) art. Constelație din emisfera boreală, vizibilă vara. /<lat. vultur, ~uris

vúltur și (vest) -ure m. (lat. vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr. voutre, sp. buitre, pg. abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă din Eŭropa. (E maĭ mare de cît pajura saŭ áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura). Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și șoim). Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr. aigle orĭ germ. adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest vultúr (lat. vŭltúrius, it. avoltojo, ĭar it. avoltóre și fr. vautour, d. lat. *vultor, -óris). În est și húltur, la Moxa vîltur. V. ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.

!Vulturul (constelație) s. propriu m. art., neart. Vultur (Altair este steaua cea mai strălucitoare din ~.)

Vulturul (constelație) s. propriu m.

Vulturul (astron.) s. pr. m.

AQUILA v. Vulturul.