TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).

TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuințate în medicină; fibră din scoarța acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.

TEI¹ ~ m. 1) Arbore cu scoarța brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimțate și cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescențe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roșiatic, cu coroana deasă și cu frunze cenușii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia

TEI² teie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură și pomicultură). /<lat. tilia

tei (arbore) s. m., pl. tei, art. teii

tei (fibră) s. n., pl. teie

TILIA L., TEI, fam. Tiliaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 30-50 specii de arbori cu scoarța mai întîi netedă, apoi cu adîncituri în lungul tulpinii, cu numeroase fibre, lujerii brusc îndoiți. Frunze simple, alterne, rotund-cordate, cu margini dentate și vîrf acut. Flori hermafrodite, de obicei pe tip 5 (numeroase stamine), dispuse în raceme pedunculate. Fruct, o achenă sferică cu 1-3 semințe, pe un peduncul lung, concrescut cu o aripă foliacee îngust-alungit-eliptică.

TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roșu; tei roșu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roșu pădureț; tei roșu pădureț v. tei roșu.

TEI s. v. moș.