clocotici¹ sm [At: BARCIANU / Pl: ~ / E: nct] (Înv) Bucată de pânză cu care țăranii își înveleau pulpa piciorului Cf moletieră.

clocotici² sm [At: ALECSANDRI, P. P. 258 / V: ~tic, ~că sf / Pl: ~ / E: ns cf srb klokocika] (Bot; reg) 1 (Înv) Vonicer (Evonymus europaeus). 2 Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu flori galbene și pete albăstrii, care crește pe stâncile din zona muntoasă Si: clocotiș³ (2) (Rhinanthus alpius). 3 Plantă cu flori galbene din familia scrofulaceelor, care crește în regiunea dealurilor și a câmpiilor Si: clocotiș³ (Rhinanthus major). 4 Planta Rhinanthus minor. 5 Cucurbețică (Aristolochia clematitis). 6 Clocoței (Clematis integrifolia). 7 Lămâiță (Philadelphus coronarius). 8 Clocotiș³ (1). 9 Plantă cu flori galben închis din familia scrofulaceelor, care crește în zona muntoasă Si: clocotiș³ (4), (Buc) sunătoare. 10 (Îf ~tic) Plantă ierboasă care crește printre grâne nedefinită mai îndeaproape.

CLOCOTICI, clocotici, s. m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dințate și cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. klokocika.

clocotici s. m., pl. clocotici

STAPHYLEA L., STAFILEA, CLOCOTIȘ, fam. Staphyleaceae. Gen originar din emisfera nordică, 12 specii, arbuști cu frunze caduce, lujeri cu scoarță netedă, dungată. Frunze opuse, imparipenat-compuse, 3-7 foliole serate. Flori pe tip 5, campanulate, complete, dispuse în panicule sau raceme pendente, terminale sau în axa frunzei, albe sau roșietice. Fruct, capsulă cu semințe sferice, maro-lucioase, tari.

CLOCOTICI s. (BOT.) 1. (Rhinanthus alpinus) (reg.) sunătoare. 2. (Staphylea pinnata) clocotiș, (reg.) locotiță, nucușoară, coaiele-popii (pl.).

clocotici s.m. (reg.) 1. bucată de flanelă cu care țăranii își învălesc piciorul până la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotiță, nucușoară, vonicer, lemn-câinesc, salbă-moale. 3. plantă cu flori galbene și cu pete albăstrii; sunătoare. 4. măcriș de câmp; glojan, corleș, clococean.