sorb² sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri / E: pvb sorbi] 1 (Pop) Vârtej de apă cu centrul adânc, foarte primejdios Si: (reg) sfor². 2 Loc unde apa unui râu dispare de la fața pământului, continuându-se printr-un curs subteran și care este caracteristic regiunilor carstice. 3 (În credințele populare; îs) ~ul pământului Centrul pământului. 4 (Îas) Marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormânt. 5 (Șîs ~ul mărilor) Vârtej mare în mijlocul mării în care se presupune că se strâng toate apele pământului. 6 (Șîs ~ul mărilor) Ființă supranaturală despre care se presupune că soarbe apele. 7 Vânt care se deplasează cu viteză, propagându-se sub formă de vârtej. 8 (Teh) Piesă metalică perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la extremitatea introdusă în lichid a țevii de aspirație a unei pompe, pentru a evita aspirarea corpurilor străine. 9 (Pex) Țeavă. 10 (Pex) Conductă aspiratoare. 11 Jgheab din împletituri de nuiele, care se montează la îngrăditurile bălților pentru a reține peștele. 12 (Reg) Iezer. 13-14 (Mun) Sorbire (1-2). 15 (Buc) Vas stricat Si: hârb (6).

sorb¹ sm [At: LB / Pl: ~i / E: ml sorbus] 1 (Șîc ~ de pădure, ~sălbatic) Arbore cu frunze crestate, din familia rozaceelor, cu flori albe și fructe cărnoase care crește la noi în zona pădurilor de stejar și al cărui lemn se folosește în strungărie Si: mărăcine, păducel, scorum, scoruș¹ (Sorbus torminalis). 2 (Bot; reg) Scoruș¹(Sorbus aucuparia). 3 (Bot; reg) Scoruș¹ (Sorbus domestica).

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

SORB², sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

SORB¹, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.

SCORUȘ ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. /Din scorușă

SORB¹ ~uri n. 1) Vârtej puternic (de vânt sau de apă). 2) Piesă prevăzută cu o sită, care se fixează la capătul unei țevi aspiratoare pentru a împiedica pătrunderea în interior a corpurilor străine. /v. a sorbi

SORB² ~i m. Arbore sau arbust cu frunze eliptice, cu flori albe și cu fructe globuloase, roșii, al cărui lemn are întrebuințare industrială. /<lat. sorbus

scoruș s. m., pl. scoruși

sorb (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sorburi

SORBUS L., SCORUȘ, fam. Rosaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 82 specii, arborași sau arbori. Frunze alterne, simple sau imparipenat-compuse, caduce. Flori hermafrodite, complete, mici, albe (pe tip 5, 15-20 stamine galbene, 2-5 cârpele), în corimbe umbeliforme, multiflore, terminale. Fruct, baciform roșu, maro, galben, alb sau verzui.

SCORUȘ s. v. sorb.

SCORUȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.

SORB s. (BOT.; Sorbus aria) (reg.) mărăcine, păducel, scoruș.

SORB s. (TEHN.) crepină.

SORB s. v. scoruș.

scoruș scorușe, s.n. (reg.) parte a bisericii (de obicei balcon) unde cântă corul.