SIRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. – Din fr. sire.

sire sm [At: AR (1829), 222¹/36 / V: (înv) sir / E: fr sire] (La vocativ) Termen de reverență cu care cineva se adresează unui împărat sau unui rege Vz maiestate.

SIRE s. m. Titlu cu care cineva se adresează unui cap încoronat (rege sau împărat). – Din fr. sire.

SIRE s. m. (Folosit numai la vocativ) Titlu cu care cineva se adresează unui cap încoronat (rege sau împărat). V. majestate. Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. – Sire, e prea june. NEGRUZZI, S. I 178.

SIRE s.m. Titlu cu care se adresează cineva împăraților și regilor. [< fr. sire].

SIRE s. m. titlu cu care cineva se adresează împăraților și regilor. (< fr. sire)

SIRE m. (cuvânt de adresare către un suveran) Maiestate. /<fr. sire

sire m. titlu dat regilor și împăraților (= fr. sire).

*sire m. (fr. sire, lat. pop. *seior, d. nom. cl. senior. V. senior). Vorbă la voc. pin care te adresezi regilor și împăraților.

sir² sm vz sire

Sire (termen de adresare) s. m. voc.

!Sire s. m. voc.

sire s. m. voc.

SIRE s. maiestate. (La mulți ani, ~!)

SIRE s. maiestate. (Ia seama, ~!)

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.