15 definiții pentru Simon

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Simon m. unul din cei 12 apostoli ai lui Isus.

Saint-Simon m. 1. (Duce de), celebru scriitor francez, autor de Memorii importante despre domniile lui Ludovic XIV și Ludovic XV (1675-1755); 2. (Conte de), economist francez care pretinse a reorganiza familia, și societatea pe baze, noui prin știință și industrie; sistema-i socialistă poartă numele de saint-simonism (rezumat în formula: «fiecăruia după capacitatea sa, fiecării capacități după operele sale»), iar discipolii săi (printre cari Auguste Comte) ne acela de saint-simoniști (1760-1825).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SIMON [simõ], Claude (1913-2005), scriitor francez. Reprezentant al „noului roman” („Drumul Flandrei”, „Bătălia de la Pharsala”, „Acacia”, „Invitația”). Eseuri („Orion orb”), în care teoretizează și ilustrează o nouă practică literară. Premiul Nobel pentru literatură (1985).

SIMON, Emil (n. 1936, Chișinău), dirijor și compozitor român. Turnee în țară și străinătate cu lucrări românești contemporane în primă audiție. A compus lucrări simfonice și vocal-simfonice.

SIMON, François, zis Michel (1895-1975), actor elvețian de teatru și și film. Timp de o jumătate de secol vedetă a scenei și ecranului francez. Creatorul unor personaje memorabile, adesea oameni solitari, ciudați și revoltați, nelipsiți de o anume înțelepciune și de simțul umorului („Cățeaua”, „Boudu salvat de la înec”, „Atalanta”, „O dramă nostimă”).

SIMON [sáimən], Herbert A. (1916-2001), economist american. Contribuții în economia matematică, psihologia cunoașterii, inteligența artificială. Teoretician al informaticii („Forme ale automatizării”); a experimentat diverse soft-uri în domeniul psihologiei. Premiul Nobel pentru economie (1978).

SIMON [sáimən], Paul (n. 1941), cântăreț și compozitor de folk-rock american. Personalitate reprezentativă în anii ’60-’70. Formează cu Art Garfunkel duetul Simon & Garfunkel. Carieră solo de succes („Mother and Child Reunion”, „50 Ways to Leave Your Lover”).

SIMON, Zeno Virgil Gheorghe (n. 1935, Timișoara), chimist român. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Timișoara. Cercetări în domeniul chimiei cuantice; a aplicat metoda orbitalelor moleculare la probleme de chimie; a elaborat o metodă originală pentru tratarea efectelor de corespondență sterică în cadrul relațiilor QSAR (metoda MTD). Lucrări: „Specific Interactions”, „Quantum Biochemistry and Specific Interactions”.

SIMON Zilotul, ebr. Shimōn „împlinirea (dorinței)” (EI) I. 1. Simon frecv., ard. (M mar; Moț; Paș); – log. (Dm I) zis și Simion (Dm II 73) și Sima log. (Dm II 116). 2. Derivate: Simonesc, hațeg. (Cand); -u, Dan prof. II. Cu fon. magh. în Ardeal ante sec. XV, cu ș < s: 1. Șimon ard. (Mar; Ard; Paș); – olt. (Rel; Sd VI 455). 2. + -ca: Șimonca adv. romîn ard. din Bekes-Csaba, < magh. Simonka „Simionel” (inform. Al. Cristureanu) 3. Cu fonetism provincial: Cimon -ea, Cimoca (Moț). III. Fem. Samonida, mama lui Radu Șerban Vvd. (16 B I 128) < Simonida.

Simon Magul, vrăjitor din Samaria, botezat de către apostolul Filip, pe care l-a urmat. Văzând minunile pe care le săvârșeau apostolii, a vrut să cumpere cu bani de la aceștia harul Sfântului Duh.

Simon Zilotul (Zelotul), sfânt, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și Canaaneul, originar din Galileea. După tradiție, el a predicat în Egipt și în Mauritania și a murit pe cruce la Snanir, în Persia. Bis. îl prăznuiește la 10 mai.

PETRU, Sfântul ~ (inițial Simon) (c. 10-67) (în „Noul Testament”), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Conform tradiției, s-a născut în Betsaida Galileii, fiind fiul lui Ioan și fratele lui Andrei. Pescar de meserie, a fost chemat de Iisus ca să devină „pescar de oameni” și i-a schimbat numele de Simon cu Petru. Când Iisus a fost prins, s-a lepădat de el, dar căindu-se amarnic a fost iertat după înviere și a primit din partea apostolilor recunoașterea întâietății de vârstă. Susținând, împotriva lui Pavel, practica iudaică a tăierii împrejur, a acceptat însă hotărârea Sinodului de la Ierusalim, ca primirea păgânilor în creștinism să se facă doar prin botez. A propovăduit învățătura lui Hristos la Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon, iar în ultima parte a vieții la Roma; aici a fost martirizat împreună cu Pavel (29 iun. 67), fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări din „Faptele Apostolilor”, a mai scris două epistole („Întâia” și „A doua epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru”). Tradiția catolică în consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității. Sărbătorit la 29 iun. împreună cu Pavel.

SAINT-SIMON [sẽsimõ] 1. Louis de ROUVROY [ruvruá], duce de (1675-1755), scriitor francez. Celebru prin „Memoriile” sale (publicate postum), vast tablou al moravurilor societății aristocrate contemporane. Remarcabil portretist prin profunzimea observației și plasticității caracterizărilor. 2. Claude Henri de ROUVROY [ruvruá], conte de (1760-1825), teoretician social francez. Nepotul lui S. (1). A preconizat o societate (utopică) bazată pe participarea tuturor la muncă și cu o economie planificată („Despre reorganizarea societății europene”).

SIMON MAGUL (sec. 1 d. Hr.), magician descris în „Noul Testament” și unele scrieri gnostice; a încercat să cumpere harul de la apostoli; socotit întemeietorul gnozei creștine.

Intrare: Simon
Simon nume propriu
nume propriu (I3)
  • Simon