Silvestru m. nume a doi papi din cari SILVESTRU II (Gerbert) trece drept unul din marii învățați ai evului-mediu (999-1003). ║ (Ieromonahul), egumen din Govora, a tradus din slavonește Evanghelia învățătoare (1642).

SILVESTRU lat. Silvester, „de pădure, sălbatic”. I. 1. Silvestru, act. 2. Silivestru (Syn; Lex; Paș); Silevestru (Syn); Silăvestru (Sd XVI 135). 3. Selvestru (BCI V 204); Seleves/tru, mold. (Ștef; Sd XI 272); -treani s. (Ștef). Selivestri s. (Dm). 4. Sălevestru (Dm); Salivăstru (Tec). 5. Salevestru (Vr). 6. Sălăvăstru, mold. (Tec II; Sd XXI). 7. Solovăstru s. (Ard); cu sinc. lui o: Slovastru, Ioan, act. 8. + Filip: Hilivăstru (Paș). II. Scurtat: 1. *Sevestru, Sevestreni s. (13 – 15 B 133); Sevestrean, act. 2. Sevastru, act. 3. Săvăstru (Tec I); Săvăstreni s. ard. Cf. ipoc. Vestir b. (CL).

Silvestru Rareori folosit astăzi ca prenume, Silvéstru reproduce lat. Silvester, cunoscut numai din epoca creștină și corespunzător adj. silvester „de pădure, pădurean” (neologismul rom. silvestru), un derivat de la silva „pădure” (și deci înrudit cu → Silviu). Prin onomasticonul sacru și calendare, numele se răspîndește în Europa. La noi, este cunoscut sub numeroase variante (Silivestru, Silăvăstru, Selevestru, Sălăvăstru, Solovăstru) și atestat încă din sec. 15 în Moldova și Țara Românească (la 1464 apare în documente toponimul Săvăstreni sau Sevestreni, care presupune o formă Săvăstru). ☐ Fr. Sylvestre sau Silvestre (popular Sevestre), germ. Silvester, it. Silvestro, magh. Szilveszter, bg. Silvester(ii), rus. Silivestr etc. ☐ Numele a fost purtat de doi papi: primul a condus biserica romană între 314-335; al doilea este Gerbert dAurillac, mare învățat al timpului său, filozof și matematician și primul papă de origine franceză (între 999-1003). ☐ Cunoscutul roman al lui A. France, Crima lui Silvestre Bonnard.