ceroaică sf [At: BARONZI, L. I, 130/28 / Pl: ~ice / E: cer⁴ + -oaică] Arborele Quercus ilex.

STEJAR, stejari, s. m. (La pl.) Gen de arbori înalți cu tulpina dreaptă, cu coroana largă, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenți, cu lemnul rezistent și dur, al căror fruct este ghinda (Quercus); (și la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. stežer.

TUFAN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar (Quercus pubescens). 2. Tufar. 3. (Pop.) Ciomag, bâtă. – Tufă + suf. -an.

STEJAR ~i m. 1) Arbore cu tulpina înaltă și groasă, cu scoarța adânc brăzdată, cu coroana larg ramificată, cu frunze neregulat crestate, cu fructul ghindă și cu lemn foarte dur și rezistent, întrebuințat în industrie și la construcții. 2) Lemnul acestui arbore. /Orig. nec.

TUFAN ~i m. Arbore înrudit cu stejarul, dar cu frunze mai lungi. /tufă + suf. ~an

stejar s. m., pl. stejari

tufan s. m., pl. tufani

QUERCUS L., STEJAR, fam. Fagaceae. Gen originar din regiunile temperate și subtropicale ale emisferei nordice, 200-210 specii, arbori cu scoarță, la majoritatea speciilor, brun-închis, ritidom cu diferite desene și grosimi (unele au plută) și, uneori, scoarță netedă. Pe lujer mugurii sînt dispuși altern. Frunze lobate, caduce, marcescente sau persistente. Flori unisexuat-monoice, cele femele solitare, 2 sau chiar mai multe, cele mascule în amenți pendenți. În fiecare cupă se află o singură floare. Cupa întreagă, cu solzi liberi sau concrescuți, imbricată, înconjoară baza fructului (ghinda).

STEJAR s. (BOT.) 1. (Quercus sessiliflora) (reg.) ghindar. 2. stejar pufos (Quercus pubescens) = (reg.) stejărică.

TUFAN s. (BOT.; Quercus pubescens) (reg.) tufă, (Transilv.) șledun.

TUFAN s. v. bâtă, ciomag, gorun, măciucă, tufar.