mucenic¹ sm [At: MARIAN, S. R. II, 161 / V: (reg) măce~, măcin~ / Pl: ~ici / E: cf rs dal мучник] (Pop; lpl) Un fel de covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (reg), bradoș, brăduleț, brânduș, sfințișor.

mocenic, ~ă smf vz mucenic²

mocinic, ~ă smf vz mucenic²

MUCENIC subst., termen calendaristic. 1. Mucenic pren. (Mus 11). 2. Mucinicu, Z. (AO XIV 104). 3. Măcenic, ard. (RA II 419); olt. (Sd XXII); Măcinic (Viciu 16); cu apoc. Măcin, t. 4. Macinic (Ard; Met 70). Cf. ital. Mocenigo, dogele.