metelău sm vz meteleu

METELEU subst. ard. tradus Tölpel „bădăran” de Tiktin, dar cf. ung. metely „gălbează”. 1. Numele unui sat situat în gura Bărăganului, fosta regiune pastorală. 2. Din antroponim: Metelești s. (Cat). 3. Meteleaucă = Meceleaucă = Meteileaucă fam., 1775 (AO XXI 191).

meteleu adj., s.m. (în opoz. cu „deștept”, „isteț”; reg.) v. Bleg. Nătăfleț. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont.