21 de definiții pentru Maria


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Maria (Sfânta) f. Maica Domnului, fiica sfântului Ioachim și a sfintei Ana, soția lui losif (sărbătoare ce cade în ziua de 15 August și 8 Septembrie). ║ (Viteancă, adică din Betania), sora Martei și a lui Lazăr, a cării zi, ce cade în săptămâna luminată, e ținută de popor cu odihnă și post.

Maria f. numele mai multor regine din Franța: MARIA DE MEDICIS, a doua soție a lui Henric IV, mama lui Ludovic XIII, regentă dela 1610-1614, muri în exil (1574-1642); MARIA ANTOANETA, fiica împărătesei Maria Terezia; se căsători în 1770 cu Ludovic XVI si muri pe eșafod (1755-1793).

Maria f. numele mai multor regine din Anglia și Scoția: MARIA TUDOR, persecută pe protestanți (1515-1558); MARIA STUART, mai întâi soția lui Francisc II și regina Franței până la 1560; întoarsă în Scoția și silită apoi să fugă de revolta supușilor săi, se duse în Anglia și ceru azil verișoarei sale Elisabeta, care, după ce o ținu 19 ani în închisoare, puse s’o decapiteze în 1587.

Maria f. numele mai multor imparătese din Austria: MARIA DE AUSTRIA, regina Ungariei, sora lui Carol Quintu (1503-1558); MARIA TEREZIA, fiica împăratului Carol VI, căruia îi urmă pe tron în 1740; sub dânsa se făcu răsboiul de Șapte ani și pima desmembrare a Poloniei: ea fu mama împăratului Iosif II si a Mariei Antoaneta (1717-1780).

Maria (Principesă de Edimburg) f. născută 29 Oct. 1875 și devenită în 1893 soția lui Ferdinand de Hohenzollern (V. acest nume). Regina României dela 1914, se devotă răniților și suferinzilor în cursul răsboiului austro-român (1916-1918).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

spinul-Sfintei-Marii s. v. ARMURAR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

MARIA, ebr. Maryam cu sens neclar. I. A. Din lat. Sanda Maria: Simtă-Mărie (BCI212) și Sîntămărie sau Stămărie. Feminine: 1. Maria și Măria (C Ștef); Mărie (Ștef); Mărie și Rie f. (A Gen II 71). B. Diminutive: Marica, d-na lui Brîncoveanu; Mărica (Dm; C Ștef); Mariica (C Ștef; 16 B II 379); Măriica (C Ștef; 16 A III 54); Marică, olt. (Sd XXII). 2. Maricuța (16 A III 460; Băl II; Ard I 212 etc.); Măricuța. 3. Maricica, ard. (Paș). 4. Marița (Ștef; C Bog; Paș; 16 A I 430; 17 A II 279); Mărița = Mărica (17 A I 219); scurtat, Rița (Ard; Cand 166); Rițești s. Dm; 16 A 53). Marițica și Țica (etim. Paș). 5. Marioară (Paș); cu afer.: Oara (Paș); Măriorița (Sd XIX 126). 6. Măriucă și Uca (etim. Paș). 7. Măriuța (Ștef) și Mariuța (16 A I 400); Mănuță și Uța (Paș; Cand); Mariuțan, Gh. (D Buc); 8. + -ca și cu sinc.: Maruca Rosetti. 9. Cu sinc. lui i + -ușca: Marușca și Mărușca (Dm; Ștef; etc.). 10. + -ța și cu sinc.: Maruța (C Ștef;17 B IV 266); cu afer.: Ruțica, ard. (etim. Paș). 11. Marula f. (Sd XV 97), fiica Tudorei din Tîrgșor, la an. 1600, soția banului Mihalcea (17 B I 233). 12. Alte ipocoristice: Mia; Mița (Cotr 55); Riți etc. 13. Marioara + Marga: Marghioara. Unele diminutive romînești au trecut la greci în epoca fanariotă: Mαρίϰα, Mαρίτσα, Mαριώρα, Mαριωρίτσα (But). 14. -ioane: Marioane, act. (Jiul ard.). II. Masculine: 1. Mariescu (M mar). 2. Maricu b. (17 B 1357); olt. (Cand). 3. Marica b. (Sur VI); Măricești s. 4. Măruș (< Măriuș), Ion (Vr C). 5. Marușcin, Dan, mold., 1606, (Buc.), matronim și -a f. (16 A I 426) marital, format din n. precedent. 6. Maricar, I. (Buc.). 7. Măriță cojocar, 1620, munt. (Viața Feudală 1957 (p. 54), sau < adj. mare.

Maria Avînd o largă arie de răspîndire care acoperă Europa, cele două Americi, Australia, o parte a Africii și a Asiei, Maria, cel mai cunoscut și frecvent dintre prenumele feminine, comune unui mare număr de popoare și limbi, continuă în onomastica modernă un vechi nume biblic. Tradițional la vechii evrei, purtat de profetesa Maria, sora mai mare a lui Moise (menționată în Exod), numele în discuție este mult mai bine cunoscut din N.T., unde este purtat de mai multe personaje, celebră fiind Fecioara Maria. Crearea și răspîndirea cultului acesteia este în strînsă legătură cu celebrarea zeiței egiptene Isis (→ Isidor). Răspîndit în epoca elenistică și romană într-o foarte întinsă arie geografică ce includea și Dacia, cultul acesteia a concurat în mod serios creștinismul primitiv; pentru a-l înlătura, a fost instituit cultul Mariei, necunoscut iudaismului și nici creștinismului pînă în sec. 4. Cum se explică formele sub care este cunoscut numele în diferitele limbi vorbite în Europa? În greaca N.T., unul dintre intermediarii prin care s-a răspîndit onomastica biblică, apar două forme: una indeclinabilă, mai frecventă și probabil mai veche, Mariám și o alta declinabilă dar mult mai rară, María, gen. Marias. În textul ebraic este întîlnită însă forma Miryam (de aici prenumele feminin actual Miriam), spre deosebire de forma arameeană Maryam din Targum, considerată de unii specialiști o modificare a primei forme datorate apropierii de cuvîntul arameean mar „domn, stăpîn”. Luînd în considerație că în Septuaginta forma este Mariam și că același tratament – cu a în prima silabă – este propriu arabilor, sirienilor și etiopienilor, unii lingviști cred că forma inițială ebraică era Maryam, introducerea lui i în prima silabă fiind pusă pe seama Massoreților. Trecut din greacă în latină, Maríam (de remarcat obișnuita modificare a accentului) a fost simțit ca un acuzativ, pe baza acestei forme „reconstituindu-se” nominativul María, continuat, uneori cu mici modificări, de franceză, italiană, spaniolă, engleză etc. În mod normal, originea și semnificația originară a acestui nume celebru au fost mult dezbătute de-a lungul timpului; au fost propuse pînă astăzi peste 60 de soluții etimologice, Maria devenind cu siguranță cel mai discutat, dar și cel mai controversat nume. Cum nu ar fi nici posibil și nici util să refacem aici istoria încercărilor etimologice, vom oferi doar două dintre ele. Prima nu este decît una dintre numeroasele curiozități lingvistice, dar a avut o largă audiență în cursul ev. med. Hieronim (sec. 4-5 e.n.), primul traducător al Bibliei în limba latină (traducere cunoscută sub numele de Vulgata), vedea în Maryam un compus din cuvintele ebraice mar „picătură” și yam „mare”, deci „picătură de mare”, redat în latină prin stilla maris. Prin erorile copiștilor textului s-a ajuns la stella maris, ceea ce înseamnă „stea de mare”. N-ar fi exclus ca popularitatea acestei vechi explicații să fi sprijinit într-o vreme răspîndirea numelui feminin → Stela, considerat probabil un sinonim al lui Maria. Ca și explicația propusă de Hieronim, cea mai mare parte a încercărilor făcute pînă astăzi pornesc de la ebraică. Dar, așa cum am văzut mai sus, numele este atestat prima oară în Exod, și profetesa care îl poartă se născuse în această țară și chiar numele fratelui ei, → Moise, era de origine egipteană. Pornind și de la aceste elemente ale legendei, tot mai mulți specialiști consideră astăzi că Maryam nu aparține fondului onomastic ebraic, ci acelui egiptean. Din acest punct de vedere, mult discutatul nume ar putea fi pus în legătură cu verbul mrj (numai structura consonantică a cuvîntului), care în vechea egipteană însemna „a iubi” (în coptă merit „iubit”) sau chiar cu un nume personal ca mrj-imn (în coptă Merit Amun „iubit de Amon” – în religia vechilor egipteni Amon era considerat marele rege al zeilor). Maryam ar putea continua chiar pe acest mrj-imn (de unde actualul prenume Mariana); o altă soluție fiind interpretarea lui ca un derivat cu sufixul feminin ebr. -am de la mrj(t). Dacă legătura etimologică dintre Amon și Maria este justă, s-ar putea încerca și o aproximativă cronologie a numelui, cel puțin în ceea ce privește perioada generalizării lui. La origine un mic zeu local, în cultul căruia se păstrează și urme ale unor ritualuri agricole, Amon din Teba urcă în vîrful panteonului egiptean și este pus alături de Ra în timpul dinastiilor a 11-a și a 12-a (anii 2100 – 1800 î.e.n.) cînd statul se reunifică în jurul Tebei. Probabil în această perioadă se răspîndiseră și formațiile teoforice în care apare numele zeului. Preluat de evrei din egipteană, numele se răspîndește prin intermediar grec și latin la toate popoarele europene creștinate, devenind în cele din urmă cel mai cunoscut prenume feminin de sursă biblică. În apusul Europei, Maria apare în izvoare încă din sec. 4, dar stabilirea exactă a frecvenței în inscripțiile latine nu este posibilă, întrucît numele biblic se confundă cu forma de feminin a unui frecvent nume gentilic roman → Marius, cu care nu are nici o legătură etimologică. Deși cultul Fecioarei avea o largă răspîndire și popularitate în Occident, numele de botez Maria nu se generalizează decît destul de tîrziu. În Germania nu se produce înainte de sec. 16 și este legat în bună măsură de Reformă, care aduce o profundă modificare și în onomastică. În Franța, la sfîrșitul sec. 14, Maria era departe de a fi curent, iar în Elveția, unde astăzi este foarte popular, nu apare înainte de 1511, frecvența lui crescînd considerabil de-abia în sec. 17 – 18. În bună parte această situație se explică prin faptul că numele era atît de respectat, încît atribuirea lui curentă ar fi fost o impietate. Acest statut de tabu onomastic îl avea Maria, de exemplu, în Spania (→ Carmen). Ca o curiozitate vom aminti că și numele actualei capitale a Argentinei poate fi pus în legătură cu unul dintre culturile dedicate Mariei; cunoscutul călător spaniol Pedro de Mendoza numește așezarea întemeiată de el la 1536 pe malurile fluviului La Plata, Nuestra Senora del Buen Aire, – de aici Buenos Aires, după numele unei biserici din Sevilla, închinate Fecioarei „vînturilor bune”, ocrotitoare a navigatorilor cu pînze. Toate aceste nume își datorează popularitatea inițială legăturii lor motivate cu Maria; dar în sfera de atracție a acesteia au intrat și altele cu care nu se poate stabili nici o legătură etimologică sau istorică, ca Marius, Marian etc., considerate în mod greșit, datorită asemănării formale, corespondentele masculine ale lui Maria. Un alt fapt specific onomasticii apusene este folosirea numelui Maria alăturat de un alt nume de botez masculin, pentru băieți, astfel explicîndu-se prenumele duble de tipul Jean-Marie, Jose-Maria, Fernando-Maria, Xavier-Maria, Rainer-Maria etc. Și în sfîrșit o cifră ilustrativă pentru frecvența numelui în apusul Europei; în a doua jumătate a sec. 18, în Anglia, 25 %dintre femei erau numite Mary. În răsăritul Europei, Maria nu a avut niciodată statut de tabu. La români, deși atestările documentare nu apar înainte de sec. 15, numele este cu siguranță mult mai vechi. Probabil el a fost folosit chiar de populația romanizată și în parte creștinată de la nordul Dunării, înaintea contactului cu slavii. Dată fiind însă lunga perioadă slavonă din istoria culturii noastre, Maria nu poate fi considerat decît o formă de influență slavă, manifestată fie pe cale cultă, fie pe cale populară. Cel mai frecvent prenume feminim românesc, Maria are și o bogată familie de variante, derivate și hipocoristice, împrumuturi mai vechi sau mai noi ori creații pe teren românesc, toate folosite în mod curent și astăzi: Maia, Mara (poate avea și altă origine), Mari (franțuzism puțin folosit), Marica, Rica, Maricica, Cica, Maricuța, Cuța, Marieta (împrumutat din fr. Mariette, curent din secolul trecut), Marița, Rița, Marițica, Marula, Marușca, Mașa, Mărie, Mărioara (Oara), Măriuca, Măriuța, Uța, Măruța, Măruca, Meri [cu accent pe i] (împrumut recent din engleză), Mia, Mica, Mimi, Mioara, Mira, Mița etc. ☐ Engl. Mary, fr. Marie (Marielle, Mariette, Marion, Marionette), germ. Maria (Mizzi, Mia, Mimi, Ria etc.), it., port., magh., bg., rus etc. Maria, sp. Mária. ☐ Maria I Stuart, regină a Scoției, Maria Tudor, regină a Angliei, Maria Tereza, împărăteasă a Imperiului romano-german, Maria Antoaneta, regină a Franței etc.; scriitoarea engleză Mary Ann Evans (sau George Eliot), Maria Sklodowska Curie, Marie Joliot-Curie. În combinație cu un prenume masculin numele a fost purtat și de François-Marie Arouet (sau Voltaire), Marie Henri Boyle (sau Stendhal), Marie Joseph Chénier, Rainer-Maria Rilke, Carl Maria von Weber, André-Marie Ampère etc. ☐ Viața celebrelor regine Maria Stuart și Maria Tudor i-a inspirat pe Schiller, respectiv pe V. Hugo; Marion Delorme – eroina dramei romantice cu același nume de V. Hugo și a romanului Cinq-Mars de A. de Vigny; Marie Arnoux din Educația sentimentală de Flaubert, Maria Chapdelaine, eroina romanului cu același nume de Louis Hémon, Marion Bloom sau Molly din romanul Ulysse de J. Joyce.

ALEXANDRU, Maria (n. 1939, sat Plugova, jud. Caraș-Severin), jucătoare română de tenis de masă. Campioană mondială (dublu femei – 1961, 1973, 1975), campioană europeană (simplu femei – 1966). Multiplă campioană națională.

BANUȘ, Maria (1914-1999, n. București), poetă româncă. Debutează cu o lirică a adolescenței, de o remarcabilă senzorialitate și candoare („Țara fetelor”). Ulterior, interpretă a temelor proletcultiste, a elanurilor civice ocazionale („Versuri”, „Ție-ți vorbesc, Americă!”), a miturilor și întrebărilor existențiale („Portretul lui Fayum”, „Noiembrie, inocentul”, „Oricine și ceva”). Memorialistică („Sub camuflaj”). Premiul „Herder” (1989).

BIEȘU, Maria (n. 1934, sat Volintiri, Basarabia), soprană română. Prof. univ. la Conservatorul din Cernăuți. A interpretat pe marile scene ale lumii rolurile principale din „Boema”, „Aida”, „Norma”, „Dama de pică”, „Madame Butterfly” ș.a.

BREZEANU, Maria (1924-2005, n. Rîșnov), chimistă română. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la București. Cercetări privind structura și sinteza unor combinații complexe polinucleare, folosite ca transportori sintetici de oxigen, catalizatori în reacții de oxidare sau la obținerea unor oxizi micști.

CEBOTARI, Maria (1910-1949, n. Chișinău), soprană română. Stabilită în Austria. A cîntat pe marile scene lirice roluri principale din operele lui R. Strauss („Femeia tăcută”, „Daphne”) și din repertoriul italian. Filme („Pantofiorul țarinei”, „Numai pentru tine”, „Maria Malibran”).

CIOBANU, Maria (pe numele adevărat Diaconu Maria) (n. 1937, Roșiile, jud. Vîlcea), cîntăreață română de muzică populară. A valorificat cu originalitate doine, hore și sîrbe oltenești. A creat un stil vocal de virtuozitate, adaptînd melodii instrumentale, folosind hăulitul, vocaliza de coloratură și dîrlăitul ca modalități de exprimare.

CIUCURESCU, Maria (1866-1939, n. București), actriță română. Remarcabilă în roluri de comedie (Shakespeare, Molière, Gogol, I.L. Caragiale).

CUȚARIDA-CRĂTUNESCU, Maria V. (1857-1919, n. Călărași), medic român, militantă feministă. A organizat prima creșă de fabrică (1899). Prima femeie medic din România (1884). În 1897 a înființat Societatea Maternă.

SFÂNTA MARIA-CRICOV, Schitul ~, v. Urlați.

Intrare: Maria
Maria
substantiv propriu (SPF162S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Maria
plural
genitiv-dativ singular
  • Marii
  • Mariei
plural
vocativ singular
plural