Manase 1. Fiu al lui Iosif din Egipt. 2. Rege al Iudeei (687-642 î. Hr.), luat prizonier în captivitatea babilonică. Căindu-se de faptele sale, s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte și astfel și-a recapătat mai târziu tronul. ◊ Rugăciunea lui Manase = supliment anaghinoscomena (necanonic) la Cartea II Cronici (Paralipomena) a Vechiului Testament. Rugăciunea este reprodusă în Constituțiile apostolice și folosită în Bis. ortodoxă la serviciul divin din postul mare, citindu-se la pavecernița mare.

MANASE (în „Vechiul Testament”), rege al Iudeii (687-642 î. Hr.), fiul lui Ezechiel; vasal asirienilor, a favorizat introducerea riturilor politeiste ale acestora. Luat prizonier de asirieni și dus în Babilon, s-a căit de faptele sale, cerându-și iertare de la Dumnezeu (rugăciunea lui M.) și astfel și-a recăpătat tronul.

MANASE bibl. Manasseh, eponim al unuia din cele 12 triburi din Israel. 1. Manas/e; -escu, I. (AO XVI 361). 2. Manasi popa (D Buc); -e armaș, olt. (Sur VI); -escu (I Div); Manasila egumen (16 B IV 343); – vecin, 1715 (Hris I 204); olt. (Sd VI 483); mona. (P⁵); Manas/ia, -iești ss. 3. + Mina: Minasia mona. (Sd. XIX 61). 4. Prob. Manafiea, 1859 (P²)

Manase Foarte rar astăzi la noi, Manáse este un vechi nume ebraic. Interpretarea tradițională apropie numele pers. de vb. nasa „a uita”, fiind acceptată și astăzi de către specialiști întrucît, într-adevăr, menasheh (aceasta este și forma ebraică a numelui în discuție) înseamnă „ceva care te face să uiți” (în cazul acesta, moartea unei ființe apropiate). Redat în Septuaginta prin Manásses și în Vulgata prin Manásse, vechiul nume ebraic ajunge în Europa, unde a fost ceva mai frecvent în anumite medii, mai ales după Reformă. Forma grecească Manassés (diferită de Manásses prin poziția accentului) a fost preluată de către slavi, de la aceștia ajungînd la români. Puținele și rar întîlnitele forme Manas, Manase, Manasi, Manasia, care apar în vechile noastre documente muntenești din a doua jumătate a sec. 16, sînt identice cu formele bulgărești, dar nu trebuie ignorată în secolele următoare, nici posibilitatea unei preluări directe, pe cale cultă, numele fiind cunoscut încă din perioada bizantină, mai ales datorită cronicarului Constantin Manasses, sec. 12, autorul cronografului în versuri, Istoria sinoptică, care a circulat și la noi în traducere bulgară. ☐ Fr. Manasse, it. Manassa, germ. Menasce, magh. Manasse, bg. Manas, Manasi, Manasia etc. este și un toponim (numele unei localități în jud. Constanța).