Iov m. 1. personaj biblic, faimos prin răstriștile și răbdarea sa, ajunsă proverbială; 2. poemă biblică în care se tratează problema de ce oamenii cinstiți sunt așa de crud încercați de soartă.

*Iov (personaj biblic) s. propriu m.

Iov, sfânt, personajul principal al cărții cu același nume, din Vechiul Testament, om drept din ținutul Uz și foarte bogat, asupra căruia se abat un șir de nenorociri pricinuite de Satan. Numele său a intrat în paginile Vechiului Testament pentru îndelunga sa răbdare în toate încercările suferite, fără a se clătina în credință. Este sărbătorit la 6 mai. ♦ Cartea lui Iov v. carte.

IOV (în „Vechiul Testament”), personaj biblic („Cartea lui Iov”). Simbol al tăriei credinței și al resemnării în fața celor mai grele încercări. Prăznuit la 6 mai.

IOV cel drept, ebr. Iyyobh „dorință mare” gr. Iωβ, lat. Iob. I. 1. Iov (Sur VI); -u (Paș); -ul (ib): -escu (Ard); -ești = Iuvești s. (Tec I) azi Ivești; Iov/ița, 1758 (Paș); -iță călăraș 1655 (Sd IV38); -ițiu prof., 1890; cu afer.: Viță, Șt., act; 2. Viciu, prob. < *Iovici; cu acomodarea -ie: Iovie, mold. (P¹⁴). 3. Iova f. (Paș) n. folosit în Ardeal și Oltenia (Cand 157). 4. Iof, -u < Iov (etim. Paș), sau din Iosif contras; Ioful, mold. (Sd Vri 340); + -cea, Iofcea, 1579 (AO XXI 187). 5. Iobuleasa, 1785, munt. (HI I 22), din forma lat. Iob. II. Confundat cu srb-cr. Jova „Ioan” această formă s-a răspîndit în Oltenia ca nume bărbătesc: Iova comis, 1460 (Ț Rom 238); spătar (13-15 B 131); – olt. (Tis). Iova b. și Iovoiul (Sd XV 310-311).