IOV cel drept, ebr. Iyyobh „dorință mare” gr. Iωβ, lat. Iob. I. 1. Iov (Sur VI); -u (Paș); -ul (ib): -escu (Ard); -ești = Iuvești s. (Tec I) azi Ivești; Iov/ița, 1758 (Paș); -iță călăraș 1655 (Sd IV38); -ițiu prof., 1890; cu afer.: Viță, Șt., act; 2. Viciu, prob. < *Iovici; cu acomodarea -ie: Iovie, mold. (P¹⁴). 3. Iova f. (Paș) n. folosit în Ardeal și Oltenia (Cand 157). 4. Iof, -u < Iov (etim. Paș), sau din Iosif contras; Ioful, mold. (Sd Vri 340); + -cea, Iofcea, 1579 (AO XXI 187). 5. Iobuleasa, 1785, munt. (HI I 22), din forma lat. Iob. II. Confundat cu srb-cr. Jova „Ioan” această formă s-a răspîndit în Oltenia ca nume bărbătesc: Iova comis, 1460 (Ț Rom 238); spătar (13-15 B 131); – olt. (Tis). Iova b. și Iovoiul (Sd XV 310-311).