ILARIE lat. Hilarius, gr. Iλάριος < ἱλαρός „vesel” 1. Cu afer.: Larie (16 A IV 31; Isp I¹); Lare; Lar Nistor (Ard); Larca (17 Al 141). 2. Ilaris, în text latin, (11 – 13 C I 25). 3. Ileroe b. Bz. (17 B III 553). 4. + Sinde (Axente): Sindilar, mold. (RI VIII 119); -u, I. (MO 16 mart 944). 5. Cont. cu apel. șindilă: Șindilar, Ion (Șchei I); Șindelari Varnava mon. buc. (Suceava 183).

Ilarie Puțin folosit astăzi la noi, Ilárie, fem. Ilária reproduce gr. Hilários, nume pers. cu semnificație transparentă pentru greci, care îl pun ușor în legătură cu adj. hilarós „vesel, plăcut”. Dacă Hiláros nu are atestări prea vechi (apare în Lexiconul lui Suidas), nu același lucru se poate spune despre alte nume proprii cu aceeași origine și semnificație: fem. Hiléira apare ca epitet pentru Elena încă din operele lui Pindar (521 – 441 î.e.n.) și Empedocles (490-480 î.e.n.), iar ca nume al unei fiice a lui Apolo, în cunoscuta lucrare a lui Pausanias, Descrierea Eladei, Hiláros apare la Cicero ș.a.m.d. (Semnificația poate fi dedusă și de vorbitorii limbii române, apropiind numele pers. de neologismele din aceeași familie, ilariant, ilaritate). În epoca imperială, romanii foloseau și ei frecvent un nume personal Hilárius, corespunzător adj. hilaris (mai vechi hilarus) „bucuros, vesel”, care este mai degrabă o adaptare a gr. Hilários, decît o creație proprie latinei (la popularizarea lui Hilarius a contribuit, fără îndoială, existența adjectivului latinesc, deci a semnificației). Ipoteza împrumutului din greacă este susținută și de faptul că Hilarius este atestat relativ tîrziu în epigrafia latină și numai cu valoare de agnomen (de altfel, chiar adjectivul hilarus este un împrumut din gr. hilaros, vechi și înrudit cu hilemi „a fi favorabil”, pe care îl folosește și Homer). Din aceeași bogată familie de nume grecești făceau parte și formele masc. Ilárion și Ilaríon (atestat în inscripțiile beoțiene), care împreună cu Hilários sau Hilárus au fost preluate și de onomastica creștină. Purtate în primele secole ale erei noastre de numeroși martiri și devenite calendaristice, Ilárie și llaríón se răspîndesc în toată Europa, primul fiind mai popular în apus, iar cel de-al doilea, în răsărit. Ajuns la popoarele slave vecine (scr. Ilarijon este atestat din 1233, Ilar din 1418, iar la slavii de răsărit Ilarion și Larion sînt chiar mai vechi, sfîrșitul sec. 10), numele pătrund și în onomastica noastră. Cele mai vechi atestări în documentele Țării Românești le are Ilarion – egumen al mănăstirii Cozia de la 1478 și mitropolit la 1494; același nume apare și în documentele moldovenești din epoca lui Ștefan cel Mare. Mai veche este forma Ilaris (într-un text latin din Transilvania, unde este cunoscută influența romano-catolică, sec. 11-13). După 1500 apar în documentele noastre și formele Larie, Larion etc. După cum se vede, nici acest nume nu s-a bucurat de mare popularitate la noi, el fiind folosit ceva mai mult în cîteva zone geografice restrînse. ☐ Engl. Hilary, fr. Hilaire, Lary, germ. Hilarius, Hilara, it. Ilario, Ilarione, Ilaria, magh. Hiláriusz, Ilárion, Hilária, bg. Ilarion, rus. Ilarii, Ilarion, Ilaria etc. ☐ Poetul Ilarie Voronca.

CHENDI, Ilarie (1872-1913, n. Dîrlos, jud. Sibiu), critic literar român. Cronici, articole și foiletoane consacrate în special literaturii tradiționaliste („Fragmente”, „Impresii”); editor al operei lui M. Eminescu și I. Creangă.