Huru (Cronica lui) m. pretinsă istorie scrisă în limba românească din 1494, tradusă de spătarul Clănău și publicată de Asache. Stilul și coprinsul dovedesc neautenticitatea ei.

HURU, familie de boieri din Moldova. Mai importanți: 1. Huru, mare comis (1471-1476). 2. Efrim H. (?-c. 1548), mare spătar, pârcălab de Neamț și mare vornic (1524-1548), credincios lui Petru Rareș. 3. Danciu H. (sec. 16), fratele lui H. (2); între 1527 și 1552 a fost pârcălab de Roman, de Neamț și de Hotin. 4. Lupe H. (sec. 16), fiul lui H (2) sau H. (3). pârcălab de Hotin (1572-1574), socrul domnului Ioan-Vodă cel Viteaz.

HURU cf. ung. úr „domn”. 1. – fam., mold., frecv. (Ștef; Sur I); – vornic (CL; LU; Băl I); – Danciul (Sd XI; 16 A 11 11) zis și Hurea, D. (17 A IV 202); Huru, Pătrașco (Vel); – Condrea (17 A I 55); Hurul (Sur XIX). 2. Hura b. (Sd XVI); – vornic, 1541 (Kog I 202). Hurești s. 3. Hure (Tec I); Huriea s.,; olt. (AO XIX 169). 4. Huruiau, (Cat mold II).

Hur/ea, -ie, Huru v. Gurie 2, 3; v. și Huru (Partea II).