talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

tolpă sf [At: ALR I, 456/388 / Pl: ~pe / E: rs толпа] 1 (Mol) Ceată¹ (19). 2 (Reg) Cârd de oi.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului, la om și la unele animale, de la degete până la călcâi, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. ◊ Expr. A o apuca la talpă sau a-și lua tălpile la spinare = a pleca, a o șterge. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune când cineva este amenințat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. ♦ Compuse: talpa-gâștei = a) încrețiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârstă); b) scris neîngrijit; c) plantă erbacee meliferă și medicinală, cu tulpina puternică, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee cu frunze mari, spinoase și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = plantă erbacee cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule, albe, având proprietăți antiscorbutice și diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (I 1). 3. Piele groasă tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. ◊ Talpă artificială = material fabricat, prin aglomerare cu lianți, din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (I 3), la branțuri, ștaifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grindă care se așază la temelia unei construcții pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ◊ Talpa casei = capul familiei, bărbatul. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea (considerată în trecut ca temelie a țării, obligată să suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama căpeteniei dracilor; b) om foarte rău, păcătos; babă rea, vrăjitoare. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc scheletul războiului de țesut manual. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. ♦ Parte care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acesta se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazemă pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog. ♦ Spec. Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. ♦ Spec. Parte mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. – Cf. magh. talp.

CRUCE ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortură, pe care erau pironiți osândiții la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, făcut din două bucăți de lemn, din piatră sau din metal așezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul creștinismului. 3) Simbol al creștinismului, constând dintr-un gest făcut cu degetele mâinii drepte, care este dusă de la frunte la piept și de la un umăr la altul. ◊ Fă-ți ~! dă-ți seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în formă de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea căruței. 6) (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; treflă. Damă de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis

TALPĂ tălpi f. 1) (la om și la unele animale) Partea de dedesubt (puțin concavă) a labei piciorului, de la călcâi până la degete, care vine în atingere cu pământul în timpul mersului. ◊ Din ~ (sau din tălpi) până-n creștet, din creștet până-n ~ (sau până-n tălpi) din cap până-n picioare. A-l frige pământul sub tălpi a fi cuprins de neliniște; a sta ca pe ace. ~a-gâștei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) plantă erbacee cu tulpina erectă, înaltă, cu frunze mari, păroase, de forma labei de gâscă, cu întrebuințări medicinale. ~a-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă și cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu frunze lungi, pețiolate și flori mici, albe, cu întrebuințări medicinale. ~a-lupului plantă erbacee cu tulpina erectă și cu frunze eliptice, presărate pe partea inferioară cu glandule albe, având întrebuințare în medicină. 2) Porțiune a încălțămintei sau a ciorapului care acoperă această parte a labei piciorului. ◊ A bate ~a (la pământ) a păși apăsat. 3) Piele groasă, special tăbăcită, din care se fac pingele. 4) fig. Grindă groasă care stă la baza unei construcții. ◊ ~a casei capul familiei; bărbatul. 5) Fiecare dintre cele două lemne groase, așezate orizontal, care constituie baza războiului de țesut. 6) Fiecare din cele două suporturi paralele pe care alunecă sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijină scocul. 8) Partea de desupt, mai lată, a unor obiecte, care servește drept suport. ◊ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesnește alunecarea acestuia pe brazdă; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucrează. 10) Partea inferioară a unei corăbii. 11) Partea inferioară a patului de pușcă, pe care se sprijină arma când este pusă în poziție verticală. 12) Temelie pe care se clădește un stog, o claie. 13) Temelie a unei găuri de sondă. [G.-D. tălpii] /<ung. talp

cruce s. f., g.-d. art. crucii; pl. cruci

talpă s. f., g.-d. art. tălpii; pl. tălpi

CRUCE s. v. creștinism, ghindă, intersecție, încrucișare, întretăiere, jumătate, lambă, răscruce, răspântie, spatie, treflă, vătrai.

CRUCE s., adv. I. s. 1. v. troiță. 2. cercevea. (~ la o fereastră.) 3. (TEHN.) (reg.) strup, strupalnic. (~ la ham.) 4. (TEHN.) răscruce. (De ~ căruței se prind șleaurile.) 5. (TEHN.) ceatlău, (reg.) flântar, măgăriță, răscol, scară, (Mold., Transilv. și Ban.) feleherț, (Mold. și Transilv.) spiță, (Transilv.) tecărău. (~ la car sau căruță.) 6. (TEHN.) crucea dinainte = (reg.) cântar, cumpănă, lambă, răscruce, scară. (~ la car sau căruță.); crucea dinapoi = (reg.) brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. (~ la car sau căruță.) 7. (TEHN.) (reg.) bot, botniță, hobot, obad, opleniță. (~ la sanie.) 8. v. bulfeu. 9. v. aripă. 10. (BOT.) crucea-pământului (Heracleum sphondylium) = brânca-ursului, (înv. și reg.) sclipeț, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului; crucea-voinicului (Hepatica transsilvanica) = trei-răi. II. adv. v. cruciș.

TALPĂ s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină (pop.) fălcea, (reg.) tălpeț, (Olt. și Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătușniță, cervană, somnișor, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-cășunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matrună, pălămidă, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) plăcinta-porcului.

TALPĂ s. v. pedală.

HERACLEUM L., TALPA URSULUI, fam. Umbelliferae. Gen originar, din emisfera nordică, cca 58 specii erbacee, bienale sau vivace, înalte sau scunde. Tulpini, ramificate, fistuloase, cu peri moi sau asprii, rar glabre. Flori (caliciul cu 5 sepale, deseori mici, dentiforme sau neînsemnate, corolă cu 5 petale, invers-cordiforme, ovațe, mici, emarginate sau bilobate, 5 stamine, regulate) hermafrodite, dispuse în umbelă foarte mare. Fructe ovate sau eliptic-comprimate. Frunze radicale mari, late, penat-serate, cîteva perechi de segmente lanceolate, verzi; cele tulpinale cu vagine bine dezvoltate, am plexicaule, mai mici decît primele.