Hera f. Mit. numele grec al Junonei.

Hera – (top.) Deal care leagă culmea Judeleva de dealurile Plăiuțului (șoseaua Rona-Petrova). Localnicii pronunță Herea sau Hirea. – Ar putea fi un efect al palatizării lui f în h: Fiera, Ferea (< fier); fără nici o legătură cu lat. hera „stăpâna casei”.

Hera, fiica lui Cronus și a Rheei, a fost și ea înghițită, imediat după naștere, împreună cu ceilalți frați ai ei, de către Cronus (v. și Cronus). În timpul luptei dintre Zeus și Cronus, Hera a fost încredințată zeiței Tethys și lui Oceanus, care au crescut-o. Mai tîrziu, ea s-a căsătorit cu fratele ei Zeus, devenind „soția legitimă” a stăpînului lumii. În această calitate ea era considerată drept protectoarea căminului, a căsătoriei și, în general, a femeilor măritate. Cu Zeus, Hera a avut patru copii: pe Ares, Hebe, Hephaestus și Hithyia. Împărțind tronul, dar nu și puterea marelui ei stăpîn, Hera e adesea înfățișată ca o soție geloasă și nesăbuit de violentă, care ușor se simte jignită și nu pregetă să se răzbune crunt pentru toate infidelitățile săvîrșite de soțul ei. Adeseori mînia ei se vădește capricioasă și nejustificată. Jignirea adusă de judecata lui Paris frumuseții ei, de pildă, a contribuit în cea mai mare măsură la declanșarea războiului troian (v. Paris), iar pe Tiresias l-a lipsit de vedere pentru simplul fapt că a îndrăznit să-și exprime o părere care nu a fost pe placul ei (v. Tiresias). Hera urmărește și pedepsește în egală măsură atît pe muritoarele iubite de părintele zeilor, ca de pildă pe Io, pe Semele sau pe Callisto, cît și pe copiii acestora: Heracles, Dionysus etc, (v. numirile respective). Rareori îi sprijină pe muritori, ca, de pildă, pe Achilles, Menelaus, argonauți etc. În mitologia romană Hera era identificată cu Iuno (v. și Iuno).

Hera, (în mitologia greacă) cea mai de seamă zeiță a panteonului grec, fiica lui Cronos, sora și soția lui Zeus, protectoarea căsniciei. La romani era identificată cu Iunona.

HERA (în mitologia greacă), cea mai de seamă dintre zeițele olimpiene. Fiica lui Cronos și A Rheei; sora și soția lui Zeus. Mama zeilor Ares și Hefaistos și a zeițelor Hebe și Eileithyia. Pătimașă, orgolioasă, irascibilă și geloasă, se răzbună pe infidelitățile soțului ei (Alcmene, Europa, Io, Leto, Echo, Semele ș.a.) și pe copiii naturali ai acestuia (Herakles). În Războiul troian, supărată pe Paris, care a preferat-o pe Afrodita, ea îi va ajuta pe greci, contribuind la prăbușirea Troiei. Protectoarei căsniciei. Reprezentată ca o tânără matroană impozantă, frumoasă și gravă. Identificată la romani cu Iunona.

HERA, Cristian Ioan D. (n. 1933, Ploiești), inginer agronom român. M. coresp. al Acad. (1995), prof. univ. la București. A introdus în România cercetarea cu izotopi stabili și radioactivi în agricultură („Tehnici nucleare în agricultură”). Contribuții în domeniul științei solului, nutriției plantelor și folosirii raționale a îngrășămintelor („Fertilitatea și fertilizarea solurilor. Compendiu de agrochimie.”). Coautor la nouă brevete de invenții în teoria și practica fertilizării.

Iuno, în mitologia romană, soția lui Iupiter și protectoarea femeilor, în special a celor măritate. După atributele pe care le avea, Iuno era denumită fie Moneta (cea care vestește, avertizează – datorită faptului că a salvat Roma de invazia galilor prin alarma pe care au dat-o faimoasele gîște de pe Capitoliu, ce-i erau consacrate), fie Lucina, datorită faptului că ajuta femeile la nașteri, fie Juga(lis), pentru că patrona căsătoriile etc. Sărbătorile închinate ei purtau numele de Matronalia și aminteau de rolul salvator pentru cetate al femeilor sabine răpite odinioară, care s-au aruncat în încăierare între părinții și noii lor soți, împiedicîndu-i să se măcelărească reciproc. Iuno a fost identificată de timpuriu cu Hera din mitologia greacă. Numele ei era legat de numeroase mituri și legende (v. Hera).

Her, -a v. Fier III 2 a.