Gaspar m. V. Grațiani.

GASPAR, unul din cei trei magi, gr. Γάσπαρης din iranicul gazbar „vistier” (Tagl). 1. – (Dm; Sd I – II; Giur 120); „vecin”, olt. (17 B IV 511); -din Bucur. (BCI V 196). 2. Gaspăr (AO XVIII 141); Gasper = Gașpar (Dm). Formele cu ș sub infl, lat.-magh. 3. Gașpar (Ștef; RS 69; Hur 47; Sd XI 69); – Lupul, olt. (Sur VI); – T., diac (Isp VI¹); G. Grațiani Vvd. Gășpăroiu 1821 munt. 4. Gașpăr și Gașper, olt. (Cand 139). 5. Cajpar, S. (Sur XV 270).

Gaspar Foarte rar întîlnit ca prenume în onomastica actuală (ceva mai frecvent în Transilvania), rom. Gáspar este legat în general de influența catolică. Numele reproduce pe cale cultă o formă latină tîrzie Gáspar sau Gaspárus, a cărei etimologie a pus probleme deosebit de dificile specialiștilor, nici una dintre ipotezele propuse pînă acum neîntrunind acordul unanim. Gaspar este numele unuia dintre „cei trei crai de la răsărit” (așa cum sînt numiți Gaspar, Melchior și → Baltazar), care, după o legendă creștină, ar fi venit la Ierusalim, călăuziți de o stea, să se închine pruncului Iisus (în cadrul obiceiurilor religioase legate de sărbătorirea Crăciunului sînt cunoscute și la noi „mersul cu steaua” și o întreagă categorie de producții lirice numite „cîntece de stea”). Numiți și magi, gr. magos „vrăjitor, ghicitor” (din aceeași familie face parte și magie), numărul și numele lor nu apare în Evanghelii, ci mult mai tîrziu, prin sec. 8, în tradiția religioasă occidentală. Pornindu-se de la faptul că în cele mai vechi reprezentări creștine magii apar ca admiratori ai zeului Mitra (de abia mai tîrziu au început să fie considerați drept regi sau crai), s-au emis diferite ipoteze privind originea și semnificația numelui lor. În Media și Persia antică, magii, la origine unul dintre grupurile tribale ale mezilor, erau o castă sacerdotală a preoților zoroastrieni, care au avut un însemnat rol politic, mai ales în epoca mezilor. De aceea ei s-au aflat în fruntea marii revolte din 522-521 î.e.n. împotriva Ahemenizilor, cei care în 550 î.e.n. îi înlăturaseră pe regii mezi. În acest context, Gaspar a fost apropiat de numele iranian Gáthaspar, provenit dintr-un mai vechi Gundophar sau Windafarnah; ultima formă corespunde unui adjectiv vechi persan windahwarena „care are splendoare”, epitet al unei divinități iraniene, Wayna. Ținînd seama de funcțiile religioase ale magilor, această interpretare mai nouă este mult mai tentantă decît o altă ipoteză care apropie numele personal de armeanul ghizbar „vistier, trezorier” (împrumut din iraniană: *gaz-bar „care poartă tezaurul”). Sărbătorit la catolici odată cu Bobotează, Gáspar a pătruns și în onomastica noastră fiind atestat din sec. 17, în Oltenia; prezența mult mai veche în Transilvania și preponderența formelor cu -ș- (Gașpar, Gășpăroiu, Gașper, Gașpăr) se explică prin influența onomasticii maghiare. Pentru unele cazuri însă nu trebuie omisă nici o posibilă influență a limbilor slave, întrucît prin intermediul gr. Gásparis, numele ajunge și la popoarele slave vecine (în scr. Gașpar apare încă din 1309). ☐ Fr. Gaspard, germ. Kaspar, Kasper, it. Gaspare, Gasparo, magh. Gaspar, bg., rus. Gaspar etc. ☐ Din istoria noastră este cunoscut numele domnului Moldovei Gaspar Grațiani (1619 -1620), italian de origine.

GASPAR GRAȚIANI, domn al Moldovei (1619-1620). Aliat cu polonii, a luptat împotriva turcilor, dar a fost înfrânt la Țuțora (1620); ucis de boieri.