Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basinul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment.

comarnic, comarnice, s.n. – Construcție ridicată în apropierea colibei păcurarilor, alcătuită din patru stâlpi și mai multe polițe, prevăzută cu acoperiș, „pentru păstrarea cașului” (Dăncuș, 1986: 49): „Poate si mândru harnic: / Tătă vara-n comarnic / Șohan nu lucră nimic” (Papahagi, 1925: 219). ♦ (top.) Comarnic, deal în Fântânele (Lăpuș); deal în Oncești, Rozavlea, Valea Stejarului (Maramureșul istoric); Comarnicele, munte (1.110 m) în apropiere de Baia Mare. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din bg. komarnik „cabană, colibă păstorească” (Scriban, DEX, MDA); din sl. komara „cămară” (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. komarnyk (Candrea, cf. DER).

COMARNIC 1. Oraș în jud. Prahova, pe stg. Prahovei, la limita dintre munte și Subcarpați; 14.247 loc. (1991). Expl. de pietriș, gresii, marne și nisip. Fabrică de ciment, var și produse refractare; cherestea. Cusături naționale; covoare. Menționat documentar în 1538. În 1854 este înființată o stație de poștă. Lîngă C. s-au desfășurat lupte grele în oct. 1916. Schitul Lespezi (sec. 17) păstrînd biserica cu picturi de Pîrvu Mutu (în satul Posada). Declarat oraș în 1968. 2. Peșteră în SV României, pe stg. văii omonime, în S M-ților Doman, la 440 m alt. Lungime: 4.040 m. Alcătuită dintr-un etaj superior și altul inferior, cu o vastă succesiune de galerii mari care fac legătura între numeroase săli. Faună bogată (păianjeni, insecte etc.). Rezervație speologică (1946).

COMARNIC, M. (Sur XV) și s. < subst.