mirează sf vz mireasă

MIREASĂ, mirese, s. f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ◊ (Bis.) Mireasa Domnului = călugăriță. ◊ Expr. A plânge ca o mireasă = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasă = a mânca foarte puțin. A sta ca o mireasă = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Plantă erbacee cu frunzele verzi-gălbui pe margini și roșu-aprins în centru, cu flori albe și roșii dispuse în spice, cultivată ca plantă ornamentală (Coleus blumei). – Mire + suf. -easă.

MIREASĂ¹ ~ese f. 1) Tânără în ziua nunții sale. 2) Tânără care s-a logodit; logodnică. /mire + suf. ~easă

MIREASĂ² ~ese f. Plantă erbacee ornamentală, cu frunze roșiatice și cu flori divers colorate. /mire + suf. ~easă

mireasă s. f., g.-d. art. miresei; pl. mirese

COLEUS Lour., URZICUȚĂ, MIREASĂ, fam. Labiatae. Gen originar din, Africa și Asia tropicală, cca 120 specii, vivace, în sere și interioare, anuale în cultura de cîmp, în zonele temperate. Tulpina (cca 15-80 cm înălțime) erectă sau pendentă, împreună cu ramificațiile în 4 muchii. Frunze opuse, mari, cordiforme, cu margine dințată, adînc-ondulate sau plane, cu un colorit deosebit, roșu, galben, brun, verde, unicolore, panașate. Flori mici, nesemnificative, dispuse în spice terminale, erecte sau raceme, albe, albastre, purpurii, mov.

MIREASĂ s. 1. (reg.) crăiasă, miră, (Ban.) govie, (înv.) nevastă. 2. (BIS.) mireasa Domnului v. călugăriță; mireasa lui Dumnezeu v. călugăriță. 3. (BOT.; Coleus blumei) (reg.) urzici (pl.), poala-Maicii-Precista.

MIREASĂ s. v. primulă.