mesteac sm vz mesteacăn

mesteacăl sm vz mesteacăn

MESTEACĂN, mesteceni, s. m. Arbore cu scoarța albă, cu lemnul alb, gălbui sau roșiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenușii și cu flori grupate în amenți (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ◊ Mesteacăn mic = specie de mesteacăn, arbust înalt până la un metru, care crește în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacăn pitic = specie de mesteacăn, arbust până la jumătate de metru (Betula nana). Mesteacăn pufos = specie de mesteacăn, arbust sau arbore cu scoarța albă sau brună-cenușie cu pete albe; mestecănaș (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.

MESTECĂNAȘ, mestecănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mesteacăn. 2. (Bot.) Mesteacăn pufos. – Mesteacăn + suf. -aș.

MESTEACĂN ~eceni m. 1) Arbore cu scoarța albă, cu frunze argintii și cu lemnul moale, care crește în țările cu climă temperată și rece. 2) Lemnul acestui copac. /<lat. mastichinus

mesteacăn s. m., pl. mesteceni

mestecănaș s. m., pl. mestecănași

BETULA L., MESTEACĂN, fam. Betulaceae. Gen care cuprinde peste 45 specii. Unele înfloresc o dată cu înfrunzirea, altele înainte de înfrunzire. Flori unisexuat-monoice, dispuse în amenți masculi sau femeii. Arborii și arbuștii au ramuri lungi, pletoase și scoarță albă, netedă care se desface în foi subțiri. Frunze (apar primăvara devreme) simple, pețiolate, serate, crenate sau lobulate, cu nervațiuni complet-penate. Fruct, achenă sau samară.

MESTEACĂN s. (BOT.) 1. (Betula verrucosa) (livr.) betulă. 2. mesteacăn pufos v. mestecănaș.

MESTECĂNAȘ s. (BOT.; Betula pubescens) mesteacăn pufos.