înșfăcare sf [At: DA ms / V: (înv) ~foc~ / Pl: ~cări / E: înșfăca] 1 Apucare bruscă Si: înșfăcat¹ (1). 2 Prindere puternică și violentă Si: înhățare, înșfăcat¹ (2).

ÎNȘFĂCÁRE s. f. Acțiunea de a înșfăca; apucare bruscă, violentă. V. înhățare. – Variantă: înfășcáre s. f.

înșfocare sf vz înșfăcare

ÎNFĂȘCÁRE s. f. v. înșfăcare.

înșfăcare s. f., g.-d. art. înșfăcării

înșfăcare s. f., g.-d. art. înșfăcării

înșfăcáre s. f., g.-d. art. înșfăcării

ÎNȘFĂCÁRE s. v. înhățare.

ÎNȘFĂCARE s. înhățare, luare, prindere, (fam. fig.) umflare. (~ cuiva.)