7 definiții pentru țuțur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țuțur1 smn vz țurțur1

țuțur3 s [At: ARH. FOLK. I, 145 / Pl: ? / E: ns cf țur] (Mar; csc) Fructe uscate, nuci și alune pe care le primesc copiii când merg cu uratul.

țuțur2 sn [At: ALEXI, W. / V: (reg) țurț~ / Pl: ~e, ~uri, ~i sm / E: ns cf țuț] 1 (Trs) Vârf ascuțit de deal. 2 (Trs) Vârf cu piatră. 3 (Trs) Deal ascuțit. 4 (Trs) Deal mic. 5 (Trs) Munte mare și rotund. 6 (Trs; Ban) Excrescență la om, la animal. 7 (Trs; Ban) Vârf de bubă. 8 (Reg) Zgârciul nasului. 9 (Ban) Parte la marginea unei pâini, formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: (reg) răsunoi.

țuțúr și țuțuróĭ n., pl. oaĭe (din aceĭașĭ răd. cu cĭucĭur, țîrîĭ ș. a.). Olt. Cĭucĭur de lemn pe care se scurge un izvor (bijoĭ, cĭuroĭ, țîrloĭ).

cĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țúțur s. n., pl. țúțure / țuțúruri

Intrare: țuțur
țuțur2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțur
  • țuțurul
  • țuțuru‑
plural
  • țuțure
  • țuțurele
genitiv-dativ singular
  • țuțur
  • țuțurului
plural
  • țuțure
  • țuțurelor
vocativ singular
plural
țuțur3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțur
  • țuțurul
  • țuțuru‑
plural
  • țuțururi
  • țuțururile
genitiv-dativ singular
  • țuțur
  • țuțurului
plural
  • țuțururi
  • țuțururilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)