12 definiții pentru țiu (interj.) țiu-țiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

ȚIU1 interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică. 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

țiu2 [At: (sec. XVII) ROSETTI, B. 59 / V: (reg) țâu / Pl: (6) ~ri / E: fo] 1 i (Și cu vocalele „u”, „i” prelungite) Cuvânt care redă un sunet prelung și ascuțit, cu rezonanță metalică. 2 i (Cu „u” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs în interiorul unei cavități prin pătrunderea puternică a unui curent de aer. 3 i (Îf țâu) Sunet produs în interiorul urechii, spontan sau printr-o lovitură de palmă. 4 i (Și cu „u” prelungit; are) Cuvânt care imită strigătul unor păsări. 5 i (Buc) Cuvânt care redă un strigăt de durere Si: chiu (1). 6 sn (Reg) Clopot la gâtul animalelor.

țiu3 [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, ți sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc2, stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă1. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot1. 17 sn (Mol; pan) Cucui1 (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig1, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig1 (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectată

ȚIU1 interj. (De obicei repetat) Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248.

ȚIU interj. 1) (se folosește pentru a reda un sunet ascuțit și prelung cu rezonanță metalică). 2) (se folosește pentru a imita strigătul unor păsări). /Onomat.

3) țiŭ interj. care arată țiuitu. – În est țîŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țiu/țiu-țíu interj.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țíu interj. – Imită zgomotul vibrației sau al flexiunii, al încovoierii. – Var. țîu, și der. Creație expresivă, cf. fiu.Der. țiu, s. n. (secure mică; daltă); țiui, vb. (a șuiera, a fluiera, a vibra; a suna; a zornăi; a hurui, a bîzîi în urechi), var. ciui, cf. it. ciuire „a chițăi șoarecii”; țiuitură, s. f. (fluierat, șuierat); țiuit, s. n. (șuierat); țiuitoare, s. f. (hîrîitoare, huruitoare); țîu, s. n. (Banat, talangă).

Intrare: țiu (interj.)
țiu2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • țiu
țiu-țiu interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țiu-țiu

țiu (interj.) țiu-țiu adesea repetat

  • 1. Cuvânt care imită un sunet prelung, ascuțit, cu rezonanță metalică.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Țiu, țiu, țiu, murgule, zboară Pîn’ la verde dumbrăvioară. ALECSANDRI, P. P. 248.
      surse: DLRLC

etimologie: