2 definiții pentru ținut (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ținut2, ~ă a [At: PSALT. 21 / Pl: ~uți, ~e / E: ține] 1 (Îvr) Puternic. 2 Care este păstrat pentru cineva sau pentru un anumit scop. 3 (Rar; d. persoane) Care își păstrează aspectul tineresc. 4 (Rar; d. sunete) Care este prelungit un anumit timp. 5 (Reg; d. motive florale la cusături, broderii etc.) Continuu (2). 6 (Mun) Zgârcit. 7 (Mun) Econom. 8 (Mun; d. mers) Susținut.

ȚINÚT2, -Ă, ținuți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre persoane; determinat prin «bine») Care se ține bine; bine conservat. E o femeie de vreo cincizeci de ani, destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz. CARAGIALE, O. II 252. 2. Obligat (să facă ceva). Nu sînt ținut să fac și reparații. La CADE.

Intrare: ținut (adj.)
ținut2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținut
  • ținutul
  • ținutu‑
  • ținu
  • ținuta
plural
  • ținuți
  • ținuții
  • ținute
  • ținutele
genitiv-dativ singular
  • ținut
  • ținutului
  • ținute
  • ținutei
plural
  • ținuți
  • ținuților
  • ținute
  • ținutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ținut (adj.) rar

  • 1. (Despre persoane; determinat prin «bine») Care se ține bine; bine conservat.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • E o femeie de vreo cincizeci de ani, destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz. CARAGIALE, O. II 252.
      surse: DLRLC
  • 2. Obligat (să facă ceva).
    surse: DLRLC sinonime: obligat un exemplu
    exemple
    • Nu sînt ținut să fac și reparații. La CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: