8 definiții pentru ținc (capăt)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC1, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. – Din germ. Zinke.

ȚINC, țincuri, s. n. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scînduri, alternînd cu cîte o crestătură, pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scînduri.

ȚINC ~uri n. Fiecare dintre proeminențele executate la extremitatea a două scânduri care se îmbină, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ținc, țincuri, s.n. (pop.) cep la extremitatea unei scânduri care se îmbină cu altă scândură.

Intrare: ținc (capăt)
ținc2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • țincuri
  • țincurile
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • țincuri
  • țincurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ținc (capăt)

  • 1. Fiecare dintre proeminențele tăiate la capetele a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: