ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc.

țâncă sf [At: SIMION DASC., LET. 6 / V: țin~ / Pl: ~nce, ~nci / E: țânc² + -ă] 1 (Îrg) Femela țâncului (17). 2 (Fam) Fetișcană (1). 3 (Fam; pex) Fiică.

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Fam.; rar) Fetiță, copiliță. – Tânc + suf. -ă.

țincă sf vz țâncă

ȚÎNCĂ, țînce, s. f. (Rar, mai ales depreciativ) Fetiță, copiliță. Cum, eu să nu mă însor pînă n-a crește țînca asta? PAMFILE, M. R. 28.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă (rar) s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

țâncă, țânce, s.f. (reg.) 1. (pop. și înv.) fetiță, copiliță. 2. (înv.) femela unui câine de talie mică.

ȚINCĂ s.f. v. țîncă.

ȚÎNCĂ s.f. (Mold.) Cățelușă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țînci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pe țîncă Molda. URECHE; cf. N. COSTIN, apud TDRG.- Variante: țincă (N. COSTIN, apud TDRG). . Etimologie: țînc + suf. -ă. Vezi și țincșor, țînc.