16 definiții pentru știrbi știrba (2)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

știrbi [At: DOSOFTEI, PS. 419/5 / V: (îvp) ~ba (Pzi: știrb și ~bez) / Pzi: ~besc / E: știrb] 1-2 vi (rar vr) (D. oameni și animale) A deveni știrb (1) Si: (reg) a (se) știrboci (1-2). 3-4 vtr (C. i. vase sau alte obiecte) A face să rămână (sau a rămâne) fără (o bucățică din) margine Si: a (se) ciobi (1), a (se) sparge. 5-6 vtr (C. i. unelte tăioase) A face să piardă (sau a-și pierde) o părticică din tăiș. 7-8 vtr (C. i. unelte tăioase) A (se) toci. 9-10 vtr (Pex; șfg) A (se) trunchia. 11 vt (Fig) A diminua valoarea, prestigiul cuiva sau a ceva. 12 vt (Fig; c. i. un drept, o lege etc.) A nesocoti.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o bucățică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde o parte componentă, a se micșora, a se împuțina, a rămîne ciuntit; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o parte din muchia tăișului; a se toci. Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG. Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167. ◊ (Subiectul este partea pierdută) În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156. ◊ (Subiectul este un abstract) Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. ◊ Tranz. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 3. Tranz. Fig. A aduce o diminuare puterii, dreptului, prestigiului cuiva. Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11. ♦ A vătăma, a atinge, a nu respecta. E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să beiȘi legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115. – Variantă: (rar) știrbá (GANE, N. I 111) vb. I.

A ȘTIRBÍ ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-și pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. tranz. 1) A face să se știrbească. 2) (onoarea, reputația, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din știrb

A SE ȘTIRBÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vase, unelte de tăiat etc.) A-și pierde o parte din margine; a deveni știrb. /Din știrb

știrbì v. 1. a rupe colțul: a știrbi un cuțit, un dinte; 2. a strica: s’a știrbit ceva din corabie; 3. fig. a tăia, a împuțina: zilele de lucru să nu le știrbească PANN.

știrbésc v. tr. (d. știrb; ceh. štĭerbiti). Fac știrb: a știrba un cuțit. Fig. Ĭaŭ o parte, micșorez: a știrbi independența unuĭ popor. – Și știrbéz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știrbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 să știrbeáscă

știrbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. știrbeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTIRBÍ vb. 1. (reg.) a (se) știrboci. (E bătrân, a ~ tare.) 2. a (se) ciobi, a (se) ciocni. (S-a ~ un pahar din serviciu.) 3. a (se) toci. (Cuțitul s-a ~.)

ȘTIRBÍ vb. v. abate, călca, contraveni, diminua, încălca, nesocoti, scădea, viola.

ȘTIRBI vb. 1. (reg.) a (se) știrboci. (E bătrîn, a ~ tare.) 2. a (se) ciobi, a (se) ciocni. (S-a ~ un pahar din serviciu.) 3. a (se) toci. (Cuțitul s-a ~.)

știrbi vb. v. ABATE. CĂLCA. CONTRAVENI. DIMINUA. ÎNCĂLCA. NESOCOTI. SCĂDEA. VIOLA.

Intrare: știrbi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrbi
  • știrbire
  • știrbit
  • știrbitu‑
  • știrbind
  • știrbindu‑
singular plural
  • știrbește
  • știrbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbesc
(să)
  • știrbesc
  • știrbeam
  • știrbii
  • știrbisem
a II-a (tu)
  • știrbești
(să)
  • știrbești
  • știrbeai
  • știrbiși
  • știrbiseși
a III-a (el, ea)
  • știrbește
(să)
  • știrbească
  • știrbea
  • știrbi
  • știrbise
plural I (noi)
  • știrbim
(să)
  • știrbim
  • știrbeam
  • știrbirăm
  • știrbiserăm
  • știrbisem
a II-a (voi)
  • știrbiți
(să)
  • știrbiți
  • știrbeați
  • știrbirăți
  • știrbiserăți
  • știrbiseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbesc
(să)
  • știrbească
  • știrbeau
  • știrbi
  • știrbiseră
știrba2 (1 -b) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbă
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrb
(să)
  • știrb
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbi
(să)
  • știrbi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
știrba1 (1 -bez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbea
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbez
(să)
  • știrbez
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbezi
(să)
  • știrbezi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

știrbi știrba (2)

  • 1. intranzitiv A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156.
      surse: DLRLC
    • figurat Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Am știrbit o farfurie.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre instrumente de tăiat) A avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11.
      surse: DLRLC
    • E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să bei – Și legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • știrb
    surse: DEX '09 DEX '98