7 definiții pentru ștemuitor (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Instrument în formă de daltă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.

ștemuitor, ~oare [At: NOM. PROF. 22 / P: ~mu-i~ / V: (rar) st~ / Pl: ~i, ~oare / E: ștemui + -tor] 1 smf Muncitor care ștemuiește (1). 2 sn Unealtă de metal de forma unei dalte, folosită la ștemuire.

ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.

ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, s. m. și f. Muncitor care face operația de ștemuire.

ȘTEMUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Muncitor specializat în operații de ștemuire. [Sil. -mu-i-] /a ștemui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștemuitór1 (persoană) (-mu-i-) s. m., pl. ștemuitóri

ștemuitór (persoană) s. m. (sil.-mu-i-), pl. ștemuitóri

Intrare: ștemuitor (persoană)
  • silabație: ște-mu-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștemuitor
  • ștemuitorul
  • ștemuitoru‑
plural
  • ștemuitori
  • ștemuitorii
genitiv-dativ singular
  • ștemuitor
  • ștemuitorului
plural
  • ștemuitori
  • ștemuitorilor
vocativ singular
  • ștemuitorule
  • ștemuitore
plural
  • ștemuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștemuitor, -oare (persoană) ștemuitoare

  • 1. Muncitor (muncitoare) care ștemuiește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Ștemui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98