4 definiții pentru ștănțuit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTĂNȚUÍ vb. (TEHN.) a ștanța.

A ȘTĂNȚUÍ ~iésc tranz. v. A ȘTANȚA. /a ștanța + suf. ~ui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștănțuiáscă

Intrare: ștănțuit
ștănțuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștănțuit
  • ștănțuitul
  • ștănțuitu‑
  • ștănțui
  • ștănțuita
plural
  • ștănțuiți
  • ștănțuiții
  • ștănțuite
  • ștănțuitele
genitiv-dativ singular
  • ștănțuit
  • ștănțuitului
  • ștănțuite
  • ștănțuitei
plural
  • ștănțuiți
  • ștănțuiților
  • ștănțuite
  • ștănțuitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștănțui

etimologie:

  • Ștanță + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98