ȘOIMANE s. f. pl. (Mitologie populară) Unul din numele dat ielelor; frumoasele. Cîte iele, ce șoimane, cîți tllhari... nu ne-or pîndi! GALACTION, O. I 268. Ielelor, șoimanelor. marian, na. 393. Plecai pe cale, pe cărare, Spre Soare-răsare, Șoimanele mă-ntîmpinară, În brațe mă luară. MAT. FOLK. 588.

ȘOIMANE f. pl. pop. Ființă imaginară având înfățișarea unei fete îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special bărbaților; vântoase; drăgaică; iele. /Din șoim

ȘOIMAN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Omit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (în mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.

șoiman, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 214 / Pl: ~i, ~e / E: șoim + -an] 1-10 sm (Orn; pop; șdp) Șoim (1-5) (mare). 11-12 sm (Pop; fig; șîs – de munte) Șoim (6-7). 13 sm (Pop; fig) Șoim (9). 14 a (Pop) Groaznic (2). 15 a (Pop) Minunat. 16 sfa (Mtp; Mun) Ploaie considerată ca forță supranaturală. 17 sf (Mtp; euf; mpl; șîs fată ~ă) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste Si: iele, (pop) șoimancă, șoime, șoimele. 18 sf (Reg; îe) A fi luat de ~e A suferi de apoplexie. 19 sf (Reg; îae) A înnebuni. 20 sf (Olt; îe) A cânta ca -ele A cânta frumos. 21 sf (Olt) Pocitură. 22 sfa (Iht; Mun) Știucă¹ (1) (Esox lucius).

ȘOIMAN, -Ă, șoimani, -e, s. m., s. f. pl., adj. 1. S. m. (Ornit.) Șoim (1). 2. S. m. Persoană curajoasă, vitează, mândră, semeață; șoim (2). 3. S. m. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoim (3). 4. S. f. pl. art. (Mitol. pop.) Iele. 5. Adj. (Pop.) Strașnic, minunat, extraordinar. – Șoim + suf. -an.

șoiman m. 1. șoim mare; 2. fig. viteaz: dragii mei șoimani de munte AL.; 3. aprig ca șoimul: un șoiman de armăsar AL. ║ Șoimanele f. pl. epitet dat Ielelor, zine cari se învârtesc val-vârtej: Șoimanele ce umblă ca vijelii turbate BOL.

șoimane (iele) s. f. pl.

șoimane (iele) s. f. pl.

șoimane (iele) s. f. pl.

șoiman, -ă, șoimani, -e s. m. și f. (În credințele populare, mai ales la pl. și în sintagma fata șoimană) Ființă supranaturală căreia i se atribuie puteri nefaste; (la pl.) șoime. ♦ (Reg.) pocitură. – Din șoim + suf. -an.

ȘOIMANE s. pl. v. iele.

șoimane s. pl. v. IELE.

șoiman², șoimană, șoimani, șoimane, adj. (pop.) 1. extraordinar, minunat, strașnic. 2. (fig.) viteaz, curajos. 3. (substantivat, f.; reg.) pocitură. 4. (substantivat, f. art.; reg. și fig.) știucă. 5. (substantivat, f. art.; reg.) ploaie.