8 definiții pentru șănțuleț șențuleț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.

ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț; șănțișor, șănțurel. – Șanț + suf. -uleț.

ȘĂNȚULÉȚ, șănțulețe, s. n. Diminutiv al lui șanț. Căuzașii veniră din întuneric în șir, unul după altul, alunecînd pe rînd în șănțulețul lutos. CAMIL PETRESCU, O. II 8. – Variantă: șențuléț (D. ZAMFIRESCU, R. 241) s. n.

ȘENȚULÉȚ s. n. v. șănțuleț.

șănțișór n., pl. oare, șănțuc n., pl. e, și șănțuléț n., pl. e (d. șanț). Șanț mic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe

șănțuléț s. n., pl. șănțuléțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘĂNȚULÉȚ s. șănțișor, (rar) șănțuc, șănțușor, (înv.) șănțuț.

ȘĂNȚULEȚ s. șănțișor, (rar) șănțuc, șănțușor, (înv.) șănțuț.

Intrare: șănțuleț
șănțuleț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șănțuleț
  • șănțulețul
  • șănțulețu‑
plural
  • șănțulețe
  • șănțulețele
genitiv-dativ singular
  • șănțuleț
  • șănțulețului
plural
  • șănțulețe
  • șănțulețelor
vocativ singular
plural
șențuleț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șențuleț
  • șențulețul
  • șențulețu‑
plural
  • șențulețe
  • șențulețele
genitiv-dativ singular
  • șențuleț
  • șențulețului
plural
  • șențulețe
  • șențulețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șănțuleț șențuleț

etimologie:

  • Șanț + sufix -uleț.
    surse: DEX '09 DEX '98