20 de definiții pentru învolburare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

învolburare sf [At: SADOVEANU, SĂM. 1065/ Pl: ~rări / E: învolbura] 1 Învârtejire (2). 2 Provocare a unor vârtejuri. 3 (Fig) Cuprindere din toate părțile. 4 (Fig) Tulburare.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vârtej. – V. învolbura.

ÎNVOLBURÁRE, învolburări, s. f. Acțiunea de a (se) învolbura; rotire, mișcare în vîrtej. Alte învolburări de flăcări se zăreau mai jos de Ruginoasa. REBREANU, R. II 159.

învolbura [At: MARIAN, NU. 345 / Pzi: învolbur, ~rez / E: în- + volbură] 1-2 vtr (La p 3; d. ape, furtuni etc.) A (se) învârteji (2-3). 3 vt A face să se învârtejească. 4 vt (Fig ; rar) A cuprinde din toate părțile Si: a împresura, a învălui. 5-6 vtr (Fig) A (se) tulbura.

ÎNVOLBURÁ, învolburez, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învólbur] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur, vb. I. 1. Tranz. și refl. (La pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. [Prez. ind. și: învolburez] – În + volbură.

ÎNVOLBURÁ, învólbur și (mai rar) învolburez, vb. I. 1. Refl. (Numai la pers. 3, despre ape, furtuni etc.) A se mișca în vîrtejuri; a se învîrteji. Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ◊ Fig. Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100. Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17. Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17. ◊ Tranz. Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102. 2. Tranz. Fig. (Rar) A învălui, a cuprinde, a împresura. Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.

A ÎNVOLBURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învolbureze. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a învălui. [Și învolbur] /în + volbură

A SE ÎNVOLBURÁ pers. 3 se ~éază intranz. (despre ape, aer) A se mișca în vârtejuri; a face volburi; a se învârteji. [Și învolbură] /în + volbură

învolburà v. a se ridica în volbure.

învólbur și -éz, a v. tr. (d. volbură). Rostogolesc, fac să facă volburĭ (apa, fumu, colbu, pînza): șivoaĭele învolburaseră vîrtoapele și jăpșile (Chir. Grănicerul). V. refl. Apa începu să se învolbure. (Chir. VR. 1913, 7-8, 5-3). – Și volburez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburắrii; pl. învolburắri

învolburáre s. f., g.-d. art. învolburării; pl. învolburări

învolburá (a ~) vb., ind. prez. 3 învolbureáză/învólbură

învolburá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. învólbură/învolbureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVOLBURÁRE s. 1. învârtejire, zbatere, (reg.) vârtejuire. (~ mării.) 2. v. agitație.

ÎNVOLBURARE s. 1. învîrtejire, zbatere, (reg.) vîrtejuire. (~ mării.) 2. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.)

ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.

ÎNVOLBURA vb. 1. a (se) învîrteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învîltori, (pop.) a (se) vîrteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vîrtejui. (Marea se ~.) 2. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.)

Intrare: învolburare
învolburare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învolburare
  • ‑nvolburare
  • învolburarea
  • ‑nvolburarea
plural
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburările
  • ‑nvolburările
genitiv-dativ singular
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburării
  • ‑nvolburării
plural
  • învolburări
  • ‑nvolburări
  • învolburărilor
  • ‑nvolburărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învolburare

  • 1. Acțiunea de a (se) învolbura; mișcare în vârtej.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rotire un exemplu
    exemple
    • Alte învolburări de flăcări se zăreau mai jos de Ruginoasa. REBREANU, R. II 159.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi învolbura
    surse: DEX '09 DEX '98

învolbura învolburare învolburat

  • 1. tranzitiv reflexiv unipersonal (Despre ape, furtuni etc.) A (se) mișca în vârtejuri; a (se) învârteji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: învârteji 5 exemple
    exemple
    • Înaintea noastră... apa se iuțește și se învolburează. VLAHUȚĂ, O. A. 415.
      surse: DLRLC
    • figurat Întrebările, răspunsurile, glasurile, strigătele se învolburară în vîrtejuri ca frunzele învîrtite de vînt. DUMITRIU, N. 100.
      surse: DLRLC
    • figurat Învolburîndu-se, norodul se urni spre hudiți. SADOVEANU, F. J. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Numai în răstimpuri, cînd doina se învolbura ca scăpată dintr-o vijelie de patimi, se simțea că nu-i tinerel feciorul care cînta. AGÎRBICEANU, S. P. 17.
      surse: DLRLC
    • Vîsla trăgea învolburînd apa-n pîlnii mici. SANDU-ALDEA, U. P. 102.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Noi cei trimeși, ce stăpînim Cuvîntul... E timp să-nvolburăm cu el pămîntul. TOMA, C. V. 214.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + volbură
    surse: DEX '09 DEX '98