întrarmare² sf [At: I. IONESCU, D. 280 / V: (înv) ~răr~ / Pl: ~mări / E: întrarma²] (Înv) Întremare (3).

întrarmare¹ sf [At: MINEIUL (1776), 100/12 / V: (înv) ~răr~ / Pl: ~mări / E: întrarma¹] 1 (Înv) Înarmare. 2 (Pex; ccr) Armament.

întrarma¹ vtr [At: COD. VOR. 159/7 / V: (înv) ~răr~ / Pzi: ~mez, întrarm / E: întru + arma] 1-2 (Îvp) A (se) înarma.

întrarma² vtr [At: I. IONESCU, C. 1/14 / V: ~răr~ / Pzi: ~mez / E: ns cf întrema] (Reg; îvp) 1-2 A (se) întrema (3-4).

întrărmare¹ sf vz întrarmare¹

întrărmare² sf vz întrarmare²

ÎNTRARMA, întrarmez, vb. I. Tranz. (Învechit și popular) A înarma. (Fig.) Ca să vă întrarmez mai mult asupra unor asemenea împregiurări, vă voi tălmăci oareșicare din aceste vicleșuguri. DRĂGHICI, R. 183.

întrarmà v a înarma.

întrarméz, V. armez.

!întrarma (a ~) (înv., pop.) (în-trar-) vb., ind. prez. 3 întrarmează

întrarma vb. (sil. mf. într-), ind. prez. 1 sg. întrarmez, 3 sg. și pl. întrarmează

ÎNTRARMA vb. v. înarma.

întrarma vb. v. ÎNARMA.

întrarmare s.f. (înv. și pop.) înarmare.