12 definiții pentru înrudi rudi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

A SE ÎNRUDÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNRUDÍ vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

Intrare: înrudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditu‑
  • ‑nruditu‑
  • înrudind
  • ‑nrudind
  • înrudindu‑
  • ‑nrudindu‑
singular plural
  • înrudește
  • ‑nrudește
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudii
  • ‑nrudii
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (tu)
  • înrudești
  • ‑nrudești
(să)
  • înrudești
  • ‑nrudești
  • înrudeai
  • ‑nrudeai
  • înrudiși
  • ‑nrudiși
  • înrudiseși
  • ‑nrudiseși
a III-a (el, ea)
  • înrudește
  • ‑nrudește
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudea
  • ‑nrudea
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudise
  • ‑nrudise
plural I (noi)
  • înrudim
  • ‑nrudim
(să)
  • înrudim
  • ‑nrudim
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudirăm
  • ‑nrudirăm
  • înrudiserăm
  • ‑nrudiserăm
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (voi)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
(să)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudeați
  • ‑nrudeați
  • înrudirăți
  • ‑nrudirăți
  • înrudiserăți
  • ‑nrudiserăți
  • înrudiseți
  • ‑nrudiseți
a III-a (ei, ele)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudeau
  • ‑nrudeau
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudiseră
  • ‑nrudiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
(să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
(să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
(să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
(să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
(să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
(să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudi
  • rudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înrudi înrudire rudi rudire

  • 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudi înnemuri (înrudi)
  • 2. figurat A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • În + rudă
    surse: DEX '09 DEX '98